La începutul acestei săptămâni, la Librăria Humanitas - Cişmigiu, scriitorul Matei Vişniec şi-a lansat volumul „Negustorul de începuturi de roman”, apărut la Editura Cartea Românească.
Câştigător al premiului literar „Augustin Frăţilă” - Romanul anului 2013, Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii la începutul acestei săptămâni şi a răspuns întrebărilor celor prezenţi la lansarea volumului său „Negustorul de începuturi de roman”, care este de o extraordinară coerenţă şi are un motto care te pune pe gânduri: „Moartea nu ar trebui să lase în urmă ferestre deschise!”
Apărarea limbii române
Este un roman caleidoscopic, făcut din mii de bucăţi, greu de înţeles, dar în spatele acestei nebuloase, acestui amestec de stiluri şi de personaje se află o singură constantă: viaţa unui autor. „Sunt foarte încântat că nu am fost explulzat din limba şi literatura română, e chiar reconfortant. Vin în România des, vorbesc româneşte în fiecare zi la RFI, dar nu sunt aici, nu cunosc jocul. Aş spune că până şi limba de astăzi îmi este, uneori, străină”, spune Matei Vişniec. Dacă ar fi preşedinte o zi ar da o lege pentru apărarea limbii române, care i se pare maltratată. „Nu de 
scriitori, deşi există o generaţie care o maltratează foarte tare cu vulgarităţi inutile, ci de oamenii politici şi de cei care se adresează tot timpul de la radio şi de la televiziune. Este o limbă neglijată, o limbă maltratată. O limbă în care împrumutăm neologisme inutile uneori. O prescurtăm. Nu ştiu, cred că această limbă merită protejată puţin mai mult. Este cel mai mare deserviciu pe care îl fac limbii române aceşti oameni politici, care promovează un model şi vorbesc cum nu trebuie, iar tinerii cred că e bine şi că pot să-şi permită şi ei aceeaşi naturaleţe. Există această tendinţă de a fi relaxat la televizor şi atunci spui ce-ţi vine fără să mai ţii cont de gramatică, de o anumită eleganţă. Acest lucru îl constat foarte des şi-mi spun că dacă Academia Franceză are ca prim scop apărarea limbii franceze, poate că şi aici ar trebui să facem la fel, să ne apărăm limba mai mult”, afirmă scriitorul.
„Am scris în româneşte tot timpul”
A observat cu câtă plăcere, cu cât delir, foarte mulţi autori tineri folosesc titluri englezeşti pentru cărţi scrise în româneşte. „Este o altă formă de supunere, acea sclavie voluntară despre care uneori vorbesc filosofii. Deja există pericolul de a fi colonizaţi de literatura americană şi anglosaxonă şi, iată, mai facem şi noi un gest în plus pentru a accepta acest lucru. Am scris în româneşte tot timpul. Am scris şi în franceză, şi în română. Mi s-a părut ceva miraculos. Cu cât scriam mai mult teatru în franceză cu atât descopeream valenţele limbii române”, susţine Matei Vişniec.
„Singura limbă în care simt poezia”
Acum 15 ani, a reînceput să scrie romane în româneşte tocmai pentru a redeveni liber. „Cioran spunea: «A scrie într-o limbă străină în acelaşi timp este o extraordinară încercare», iar eu cred că e ca şi cum ai renaşte, te forţează să fii mai bun, să găseşti soluţii. Ar fi fost sinucidere curată să renunţ la limba română când era singura limbă în care eu trăiam fiorul poetic. Este singura limbă în care simt poezia. Ori sunt lucruri care se opresc întotdeauna la graniţa dintre două limbi. Poezia este un astfel de lucru care se opreşte, deseori, la graniţa dintre două limbi. Cu cât trăiesc mai mult între două lumi, cu atât mi se pare nu numai că România este un fel de loc, de energii, de o mare profunzime, de o mare intensitate. E multă viaţă în România faţă de locurile pe care le vizitez eu. Această capacitate a românilor de a naşte şi de a renaşte este fantastică. Funcţionează ca un corp care trebuie să se apere şi întrucât este compromis la vârf încearcă, prin rădăcini, să producă mai multă frumuseţe, mai multă energie, mai mult talent”, crede Matei Vişniec.
Recomandările noastre
