Campanie EVZ. Cancer la hectar. Ce este sărăcia energetică și cum ne otrăvește pe toți

Sursa: Arhiva EVZ

Pe lângă poluarea produsă de „industria” arderii ilegale a deșeurilor de tip Sintești, arderea deșeurilor solide în gospodării expune populația la riscuri foarte grave pentru sănătate.

Arderea deșeurilor solide în gospodării, cauzată în principal de „sărăcia energetică”, expune populația la riscuri foarte grave pentru sănătate.

Cantități uriașe de substanțe nocive care ne pun în pericol sănătatea sunt eliberate în aer în timpul incinerării ilegale a deșeurilor menajere în gospodării.

Rezultatele unui studiu recent au arătat că la incinerarea deșeurilor în sobe de uz casnic, particule dăunătoare (PM10) ce conțin substanțele chimice foarte toxice (cancerigene) sunt eliberate în aer într-o cantitate semnificativ mai mare decât atunci când se ard lemne de foc.

S-a constatat de asemenea că la incinerarea deșeurilor din plastic (PET, spuma poliuretanică, îmbrăcăminte) se eliberează în aer de 100, până la 700 de ori mai multe hidrocarburi aromatice policiclice (PAH) cu toxicitate de mii de ori mai ridicată în comparație cu emisiile generate de arderea lemnului.

Arderile deschise, la temperatură joasă, duc la ardere incompletă și la o eliberare mai mare de poluanți toxici/cancerigeni emiși în atmosferă.

Arderea deșeurilor celulozice, cum ar fi hârtia, este de treizeci de ori mai cancerigenă decât arderea lemnului uscat.

Studiul „Factori de emisii pentru PM10 și hidrocarburi aromatice policlinice (PAH) de la arderile ilegale de diferite tipuri de deșeuri municipale în gospodării”, realizată de un consorțiu internațional din care a făcut parte și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE2000, de la Măgurele, a analizat poluanții emiși ca urmare a arderii deșeurilor menajere (e.g., PET, anvelopele, ambalaje, PVC, textilele).

Pentru a ilustra pericolele incinerării acestor deșeuri, cercetătorii au comparat substanțele degajate la arderea lor cu cele rezultate din arderea lemnului, folosit în mod obișnuit pentru încălzirea locuințelor.

Prea săraci ca să nu polueze

Ecopolis propune, ca un dintre soluții pentru limitarea poluării, implementarea de „Programe pentru reducerea sărăciei energetice”.

„În momentul de față nu cunoaștem câți dintre locuitorii Capitalei sunt afectați de sărăcia energică, adică nu își permit să fie racordați la sistemul centralizat de termoficare sau să plătească facturile pentru facilități.

Avem nevoie de un recensământ al locuințelor permanente sau provizorii din Capitală și al surselor lor de încălzire.

În timpul iernii, în unele zone ale Bucureștiul, în cartierele cu case se simte un miros greu de plastic ars pentru că mulți oameni nu își permit să se încălzească decât așa, arzând diferite resturi de mobilă sau alte deșeuri. Este extrem de periculos atât pentru ei, cât și pentru noi restul”, a declarat, pentru Evenimentul zilei, Oana Neneciu, director executiv al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.

Închisoare de la 3 la 5 ani

Arderile de orice tip de deșeuri sunt ilegale în România, atât de către populația generală, cât și de către autorități.

Incendierea deșeurilor este interzisă și pedepsită, potrivit legii 211/2011 – principala lege cu privire la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare

În cazul în care sunt arse deșeuri periculoase, fapta se poate încadra la infracțiune și pedepsi cu închisoare de la 3 la 5 ani, potrivit legii nr. 211, art. 63 — inclusiv pentru persoane fizice.