La naştere, medicii au declarat-o „avorton”. Apoi, patru luni s-au chinuit să o ţină în viaţă pe micuţa care cântărea cât trei portocale. Din fericire, Georgiana a supravieţuit, dar în urma acestui „război”, a rămas o cicatrice adâncă şi dureroasă: Georgiana nu vede. Comuna Lehliu din judeţul Călăraşi este locul în care s-a născut şi a crescut micuţa Georgiana, acum în vârstă de 14 ani. Povestea ei o ştiu mai toţi cei din zonă.
Când a venit pe lume, nimeni nu i-a dat nicio şansă de supravieţuire, apropiaţii familiei se rugau pentru liniştea sufletului fetiţei născute prematur, mai degrabă decât pentru sănătatea ei. A stat mult în incubator, cu lămpile ultraviolete mângâindu-i trupuşorul şi făcând să-i pulseze prin artere viaţa. Iar, în final, părinţii au putut să o ducă acasă, la ţară.
Sentimentele tatălui ei sunt uşor de receptat şi de înţeles, pentru că, atunci când îl rog să-mi povestească, ochii lui trădează greutăţile care l-au copleşit: „Am trecut prin nişte momente de nedescris. Am suferit enorm, dar încerc să nu mă plâng. Şi acum, pentru că Georgiana e nevăzătoare, lumea se uită cu milă la mine, dar eu las capul jos şi merg mai departe. Am descoperit că nu vede când avea un an. Îmi amintesc primul semn clar. Îi făceam baie şi ea se uita fix la bec. Nu ştiu dacă aşa s-a născut sau dacă şi-a pierdut vederea după. Medicii nu au ştiut ce să-mi explice. Mi-au spus doar că nu se poate face nimic în cazul ei”, explică omul strângându-şi mâinile, încercând săşi elibereze cumva tensiunea.
„Uneori îmi vine să urlu, dar cum să fac asta? Sunt stâlpul familiei, avem datorii mari la bănci pentru că am încercat toate tratamentele posibile pentru Gerogiana. Mai am o fetiţă, iar soţia nu are serviciu. Nici nu ar avea cum să muncească, având în vedere starea fetei. Eu sunt operator de cabluri şi plec de acasă la patru dimineaţa. Iau maxitaxi până în Bucureşti şi fac două ore pe drum. Termin munca la 18.00, fug preţ de o ora la fata mea, la Centrul de nevăzători „Neghiniţă” de la Hala Traian, apoi plec spre casă, la Lehliu. Ajung în jur de ora 21.00″. Aşa se zbate bărbatul pentru un salariu de 10 milioane. 13, într-o lună bună.
Georgiana e încă timidă cu oamenii din jur, dar ne-a făcut câteva mărturisiri. „Nu ştiu să mă leg la şireturi, iar asta e o problemă pentru mine pentru că mami şi tati nu pot sta tot timpul cu mine. Mă străduiesc să învăţ să mă leg la pantofi. Încerc să mă ghidez după simţuri atunci când merg, pentru că mi-e frică să nu mă lovesc sau să cad. Orice lovitură e neaşteptată pentru mine şi mă sperii foarte tare. Din păcate, părinţii mei nuşi permit un baston special pentru nevăzători şi trebuie să mă descurc aşa„, ne-a spus fata, încercând să ne descrie, practic, cam cât de diferită este viaţa unui copil nevăzător de cea a unuia normal.
Cum puteţi ajuta

  • Contactaţi echipa „O şansă copiilor de la ţară” la adresa de email [email protected] sau la numărul de telefon 0730.660.424.
  • Donaţie în reţeaua de telefonie fixă Romtelecom, la numerele: 0900 900 600 -10 euro; 0900 900 602 – 5 euro; 0900 900 604 – 2 euro
  • Depuneri în contul RO 70 BRDE 445 SV 90385294450 deschis la BRD, agenţia Beller, de Asociaţia Română a Profesioniştilor Mass Media, împuternicit Silviu Ionescu CUI 28373727. Pentru străinătate se foloseşte Swift BRDEROBU.