Kamala Harris, vizată de un atac dur din partea contracandidatului Donald Trump, care a numit-o un „vicepreședinte de rahat”, a reacționt imediat. Ea a transmis duminică, în timpul unui interviu televizat, că Trump dezonorează funcția prezidențială, transmite NBC News.
Kamala Harris reacționează dur la insultele lui Trump
Kamala Harris, care a acordat un interviu postului MSNBC a avut un atac dur la adresa lui Donald Trump, după ce acesta a insultat-o numind-o un „vicepreședinte de rahat”.
Întrebată despre modul ei de a gestiona jignirile zilnice ale adversarului ei republican, candidata democrată a subliniat importanța funcției prezidențiale în SUA despre care a spus că trece dincolo de Washington.
„Preşedintele Statelor Unite trebuie să stabilească un standard, nu numai pentru naţiunea noastră, ci şi pentru (...) rolul pe care naţiunea noastră îl joacă în lume", a precizat ea într-un interviu la postul MSNBC.
„Oponentului meu, un fost preşedinte al Statelor Unite, dezonorează într-adevăr funcţia prezidenţială", a continuat Harris.
„Când reprezinţi Statele Unite ale Americii, intri în săli din întreaga lume cu autoritatea meritată şi legitimitatea pentru a vorbi despre importanţa democraţiei şi a statului de drept", a detaliat ea.
Trump, limbaj „murdar” la adresa Kamalei Harris
Sâmbătă, Donald Trump a folosit termeni „murdari”, la adresa rivalei sale, Kamala Harris în fața uei numerose audiențe în timpul unui miting electoral.
„Trebuie să-i spuneţi Kamalei Harris că v-aţi săturat, că nu mai puteţi suporta. (...) Eşti o vicepreşedintă de rahat, cea mai proastă vicepreşedinte, Kamala, eşti concediată. Pleacă de aici, cară-te", a spus el mulţimii la mitingul din Latrobe, statul Pennsylvania.
Cu două săptămâni înainte de alegeri şi, votul anticipat a început în multe circumscripţii. Cei doi candidaţi se concentrează în aceste zile asupra statelor cheie, care oscilează între cele două partide şi sunt esenţiale pentru victorie. Între timp, Donald Trump își continuă discursurile lungi în care critică şi își insultă rivala, actualul guvern, presa şi migranţii.
Kamala Harris a împlinit 60 de ani
Kamala Harris şi-a sărbătorit duminică împlinirea a 60 de ani în două biserici ale afro-americanilor din Georgia, înainte de a merge şi în Pennsylvania.
Ea nu pierde nicio ocazie de a pune la îndoială capacităţile mentale şi morale ale omului de afaceri republican.
„Donald Trump nu ar trebui să mai stea în spatele sigiliului preşedintelui Statelor Unite. Nu merită acest drept", a concluzionat ea în interviu cu privire la insultele grosolane care o vizează.