Camera Deputaților a stabilit condițiile închisorii în weekend. Pușcăria la domiciliu bate la ușa lui Iohannis
- Eduard Pascu
- 26 aprilie 2018, 00:00
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, ieri, proiectul de lege privind măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, precum detenția la domiciliu și de weekend pentru condmnările de maxim 5 ani. Conform unor surse din sistemul penitenciar, în jur de 2.000-3.000 de deținuți ar putea beneficia de această lege, dacă va fi promulgată. Opoziția a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională.
Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate a fost adoptat, ieri, de Camera Deputaților cu 170 de voturi „pentru” și 80 „împotrivă”. Documentul ar urma să ajungă la președintele Kalus Iohannis pentru promulgare, însă opoziția a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională.
Proiectul a aparținut inițial parlamentarilor PNL, dar a fost modificat substanțial de deputații juriști PSD și ALDE. „Acest proiect, în forma ieşită din Comisia juridică, nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici nu scopul urmărit. Introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea condiţionată”, a spus deputatul PNL Gabriel Andronache.
Potrivit proiectului de act normativ, pedepsele de până la cinci ani de închisoare ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat, fie prin „echivalent zile muncă în folosul comunităţii”, fie în regim mixt, de „echivalent zile de muncă în folosul comunităţii” și de zile de executare sâmbătă și duminică într-un centru special înfiinţat.
Beneficiarii legii
Conform unor surse din Administrația Națională a Penitenciarelor de această lege ar putea beneficia între 2.000 și 3.000 de deținuți. Conform documentului adoptat, măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deținutilor care au săvârșit abateri disciplinare în mediul penitenciar. De asemenea măsurile nu se aplică celor care au fost condamnați pentru: infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei; infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289- 291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare sau pentru infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al Româ- niei (luare de mită, dare de mită, trafic de influență, codul penal și vechiul cod penal - n.r.) sau cei care sunt recidiviști.