Am avut prilejul, în 1982, să-l cunosc pe părintele Mina Dobzeu, călugăr basarabean care a făcut de patru ori închisoare politică şi care – aşa cum se ştie – l-a încreştinat pe Steinhardt într-o celulă de la Jilava.
Pe atunci, stareţul Mina al Mânăstirii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Huşi avea 60 de ani. În discuţia atât de instructivă purtată câteva ore am descoperit un teolog iscusit. Pe părintele Sofian Boghiu, tot basarabean, duhovnic şi pictor bisericesc de mare şi meritată notorietate, l-am întâlnit o dată la Cernica, iar a doua oară la Mânăstirea Dealu, unde, împreună cu câţiva ucenici, repicta o parte a lăcaşului. Era un om de mare blândeţe. Stăreţise la Mânăstirea Antim în vremurile Terorii (1950-1955), iar în 1958 fusese arestat, implicat şi condamnat în procesul „Rugului Aprins”. A pictat biserici pravoslavnice din Orientul Apropiat şi a lăsat o lucrare importantă, Chipul Mântuitorului în iconografie.
În septembrie 1982, când am stat mai bine de o săptămână la Mânăstirea Dintr-un Lemn, am avut şansa să-l cunosc pe Arhimandritul Paulin Lecca, închinoviat pe atunci la Arnota.
Ne puteți urmări și pe Google News
Era autorul unei cărţi cu totul remarcabile, Frumosul divin în opera lui Dostoievski, sortită să rămână în manuscris dacă nu s-ar fi prăbuşit fostul regim. Tot atunci, în anii ’90 ai secolului trecut, părintele Paulin Lecca a publicat un roman autobiografic de mare frumuseţe şi expresivitate, De la moarte la viaţă, consacrat monahismului ca mod de existenţă. Scriind despre această carte, am numit-o „un bildungsroman monahal”. Între traducerile sale se prenumără şi Pelerinul rus, din care am citat la începutul acestei evocări.
Părintele Paulin Lecca se refugiase peste Prut la vârsta de 26 de ani, după ce urmase la Chişinău Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie, intrând în acelaşi an 1940 ca frate la Mânăstirea Frăsinei. În 1941, după eliberarea Basarabiei de către trupele române, a plecat misionar în Transnistria şi la Odessa. În 1944 a fost condamnat la moarte, fără ca sentinţa să fie executată, pentru refuzul de a satisface stagiul militar. În anii ’70, pe când era exarh, predica adesea în Catedrala Patriarhală, unde, aşa cum îmi povestea un prieten stareţ – pe atunci student teolog –, i se întâmpla ca lacrimile să-i curgă pe obraji în timp ce rostea cuvântul de învăţătură.
Recomandările noastre
