Călugării basarabeni au dat Mânăstirii Căldăruşani şi un stareţ între anii 1975 şi 1978: pe Arhimandritul Maxim Mereanu, fost în tinereţea sa un an sau doi la Muntele Athos. Tot un stareţ provenit dintre călugării basarabeni refugiaţi a avut şi Mânăstirea Cernica în anii ’50 ai secolului trecut în persoana lui Atanasie Gladcovschi, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Chişinău, colaborator al revistelor teologice bucureştene, autor al unui studiu despre Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ. Stareţul Atanasie Gladcovschi a avut un rol important cu prilejul primelor canonizări de sfinţi români.
În 1985, când am stat de mai multe ori la Mânăstirea Sinaia, unde mai trăia un călugăr care îl ţinuse pe genunchi pe Regele-copil Mihai I, stareţul Lavrentie mi-a vorbit despre cei patru călugări basarabeni închinoviaţi acolo. Mi-i amintesc pe părintele Melchisedec, un octogenar melancolic şi blând purtând ochelari fumurii cu lentile groase, şi pe părintele arhimandrit Neofit Nica, licenţiat în Teologie la Chişinău, frate după trup cu Arhiepiscopul Antim Nica al Dunării de Jos (fost pentru câteva luni, la numai 36 de ani, în 1944, episcop al eparhiei Cetatea Albă-Ismail), căruia în Sinod i se spunea „Lordul”, autorul unui studiu de referinţă despre Rugăciunea lui Iisus publicat în 1939.
La Galaţi, unde îşi avea reşedinţa, Arhiepiscopul Antim avea în preajmă câţiva călugări basarabeni. Între ei, Arhimandritul mitrofor Teofil Pandele, licenţiat al Academiei Comerciale, vestit în întreaga ţară pentru abilitatea cu care reuşea să procure pentru mânăstiri, de la Combinatul Siderurgic din Galaţi, tablă de acoperit bisericile. Era egumenul unui metoc cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil aşezat în apropierea Dunării şi fusese în tinereţe diaconul Mitropolitului Gurie Grosu după descăunarea acestuia în urma afrontului adus Regelui Carol al II-lea, împiedicându-l să intre, în 1936, prin Uşile Împărăteşti, în altarul Catedralei Soborul din Chişinău, spunându-i: „Măria Ta! Asta s-o faci când vei veni cu coroana pe cap şi cu soţia legiuită...”.
De la Mânăstirea Bistriţa de lângă Piatra Neamţ, unde pe atunci – la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut – era închinoviat şi părintele Iustin Pârvu, mi-l amintesc pe părintele Isihie, aproape nonagenar, cu părul alb ca platina şi ochi de un albastru cald şi dens, care apucase fotografia ţarului Nicolae al II-lea atârnată pe peretele clasei din şcoala în care învăţa. Avea închinoviat tot la Bistriţa un frate după trup mai tânăr cu câţiva ani.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
