Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 9 mai, pe Sfântul Proroc Isaia. Este cel care a anunțat cu 700 de ani înainte sosirea lui Iisus Hristos în Ierusalim, potrivit scrierilor religiose. A făcut minuni și a fost ucis pentru că nu a vrut să renunțe la creștinism. Tot astăzi este pomenită și aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari.
Calendar Ortodox. Sfântul Proroc Isaia s-a născut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. A fost cel care l-a văzut pe Domnul Savaot așezat pe tronul slavei cerești, înconjurat de serafimii cei cu șase aripi, care cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Savaot” (Isaia 6, 3).
Isaia a trăit și a prorocit cu sapte sute de ani înaintea venirii Mântuitorului Hristos. A fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament” datorită faptului că a prorocit nașterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile și moartea, și în sfârșit preaslăvirea Lui.
Trebuie menționat că Isaia este cel care a grait cuvintele pe care Biserica le-a cântat în serile de Denie: „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumina mare și voi cei ce locuiați in latura umbrei morții lumina va străluci peste voi". Și tot el a vestit Intrarea Domnului în Ierusalim: "Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, și slava Domnului peste tine a răsărit!".
Calendar Ortodox. Proroc făcător de minuni
Acest Proroc a primit și darul facerii de minuni. Astfel, când Ierusalimul era asediat de dușmani și era o secetă cumplită, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu și a curs apă de sub Muntele Sion.
Această apă s-a numit Siloam, care înseamnă «trimis». Mai târziu, Domnul avea să îndrepte pașii celui orb din naștere către această apă, în care să se scalde și astfel să-și recapete vederea.
În timpul domniei Regelui Mănase, Sfântul Proroc Isaia s-a ridicat împotriva obiceiurilor păgâne. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate și tăiat în două cu fierastrăul.
Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae
Pe 9 mai se face și pomenirea Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile.
Atunci şi cetatea Mirelor, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, a fost distrusă. Apoi, a voit Domnul să se aducă cinstitele moaşte ale Sfântului Nicolae, din cetatea cea pustiită, Mira, în cetatea cea cu popor, de la Bari din Italia.
Aducerea acestor sfinte moaşte s-a făcut într-acest fel: Unui preot cinstit şi cucernic care locuia în cetatea Bari, i s-a arătat noaptea Sfântul Nicolae, zicându-i: „Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Bariului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; aşa voind Domnul Dumnezeul meu".