Calendar Ortodox, 4 ianuarie 2022. Soborul Sfinților 70 de Apostoli

Sursa: arhiva EVZ

Marți, 4 ianuarie, este mare sărbătoare pentru români. Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Soborul Sfinților 70 de Apostoli. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut 70 de ucenici, pe lângă cei 12 apostoli aleşi.

Toţi aceşti ucenici ai Domnului s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri şi prigoniri. Biserica îi cinsteşte, cântându-le astăzi: „Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte credincioşii şi să o prăznuim. Că printr-înşii toţi ne-am învăţat a cinsti Treimea Cea nedespărţită, că sunt luminătorii dumnezeieştii credinţe“.

Referitor la cei 70 de ucenici, Eusebiu, Episcopul Cezareei Palestinei, spune în cartea sa cea dintâi (Istoria Bisericească), în cap. al 12-lea: ‘Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva’

Dintre aceşti apostoli menţionăm:

Sf. Iacob, ruda Domnului, menţionat de Sf. Apostol Pavel, în epistola sa către Galateni: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost primul episcop al Ierusalimului, pus de însuşi Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii şi cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, a trecut la Domnul.

Sf. Marcu Evanghelistul, menţionat de Sf. Apostol Petru,: Închină-se vouă Biserica cea adunată în Babilon şi Marcu, fiul meu (I, 5, 13). Acesta a fost aşezat episcop în Alexandria de acelaşi Sfânt Petru, unde fiind supus supliciilor şi-a dat duhul său.

Sf. Luca Evanghelistul, menţionat de Sf. Apostol Pavel în epistola către Coloseni, zicând: Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit (IV, 14). Acelaşi a scris şi Faptele Apostolilor; după multe osteneli, a suferit moarte martirică, în Teba Beoţiei.

Sf. Cleopa, fratele mai mic al dreptului Iosif logodnicul Fecioarei Maria, care, călătorind în Emaus cu Sf. Luca (menţionat în Evanghelia sa), a văzut pe Domnul după Înviere; şi după o vreme, a suferit moarte martirică.

Sf. Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim şi a fost şi el răstignit pentru Hristos.

Sf. Barnaba, cel numit astfel de apostoli, care mai înainte se numea Iosie, menţionat de către Sf. Pavel, în epistola către Galateni, zicînd: M-am suit în Ierusalim cu Barnaba (II, 1). A fost episcop în Mediolan şi în insula Ciprului; a fost ucis cu pietre.

Sf. Filip, unul din cei şapte diaconi, care a botezat pe Simon vrăjitorul în Samaria şi pe famenul Candachiei; a fost episcop în Tralia Asiei.

Sf. Silvan, pe care Sf. Petru, în scrisoarea sa cea sobornicească, îl pomeneşte astfel: Prin Silvan, credinciosul frate, precum mi se pare, puţin am scris vouă (I, 5, 12).Asemenea şi Sf. Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, zice: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care la voi prin noi S-a propovăduit de mine şi de Silvan. A fost episcop în Tesalonic.

Sf. Apolo, menţionat în Faptele Apostolilor: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, bărbat cuvântător, a venit în Efes, fiind puternic în Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu Duhul, învăţa cu dinadinsul despre Domnul. Îl pomeneşte Sf. Pavel în Epistola I către Corinteni (I, 3, 6): Eu am sădit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. A fost episcop în Smirna, mai înainte de Sf. Policarp, potrivit basilica.ro.