Calendar ortodox, 3 martie. Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc

Sursa: crestinortodox.ro

Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an, la data de 3 martie, pe Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc. După sfârșitul mucenicesc al Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron, în februarie, anul 304 î.Hr, aceștia au fost forțați să rămână în temnița din Amasia.

Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc, și-au unit prietenia în temniță. Au deveni ca niște frați și s-au apropiat de Hristos. Între timp, în locul guvernatorului Puplie a venit Asclipiodot. Acesta era originar din Frigia (Asia Mică) și avea o ură de neimaginat față de creștini.

Aflând de credința și iubirea lui Sfântului Teodor Tiron, a poruncit ca cei trei întemnițați să fie aspru judecați. Asclipiodot a dorit ca trei mucenici să jertfească zeilor și să renunțe la Hristos.

Mai întâi, l-a momit pe Eutropiu, invitându-l la o recepție bogată. Sfântul a refuzat cu cuvintele psalmistului: „Fericit bărbatul care nu a umblat în sfatul necredincioșilor” (Ps. 1,1).

Sursa: crestinortodox

Guvernatorul a încercat să îl mituiască cu o sumă de bani uriașă, dar Eutropiu i-a adus aminte de soarta trădătorului Iuda. Asclipiodot și-a orientat atenția către Cleonic și Vasilisc. Aceștia i-au oferit un răspuns pe măsură:

„Precum crede fratele nostru Eutropiu, cel întărit pe piatra credinței în Iisus Hristos, astfel și noi credem și ne întărim în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh. Că nu va putea diavolul să ne despartă pe noi, pe care ne-a însoțit Hristos cu sfânta credință și cu dragostea Sa. Căci, precum o sfoară, fiind împletită în trei, nu se rupe, astfel și noi, aceștia trei, vom rămâne tari. Și, precum Preasfânta Treime este nedespărțită, asemenea și noi suntem nedespărțiți cu credința și nedeosebiți cu dragostea.”

Au fost supuși unor chinuri groaznice

După cele spuse, Eutropiu, Cleonic și Vasilisc au fost supuși unor chinuri înfiorătoare și au început să se roage:

„Ajută-ne, Doamne, să putem îndura aceste răni pentru cununa muceniciei, așa cum l-ai ajutat pe slujitorul Tău, Teodor.”

Hristos a apărut în fața Sfântului Teodor Tiron și i-a transmis:

„Priviți, a venit Mântuitorul să vă ajute, că să aveți viață veșnică”.

Soldații au înțeles iubirea lor față de Hristos și i-au cerut guvernatorului să îi ierte, dar Sfinții au fost crucificați în orașul Pontine Amasea (Asia Mică) pe 3 martie 308.

Sfântul Mucenic Vasilisc, nepotul Sfântului Teodor Tiron, a fost ținut închis până la 22 mai 304, când Agripa, noul guvernator, l-a omorât prin răstignire. Tragedia a avut loc în orașul Koman.