Calendar Ortodox, 28 iulie. Diaconi pe calea morții

Calendar Ortodox, 28 iulie. Sfinții Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la data de 28 iulie.

Calendar Ortodox, 28 iulie

Prohor, Nicanor, Timon și Parmena fac parte din primii șapte diaconi ai Bisericii. Ceilalți trei sunt Arhidiaconul Ștefan, pomenit pe 27 decembrie, Filip, pe 11 octombrie, și Nicolae, care nu este pomenit, deoarece a căzut în erezie.

Sfântul Prohor l-a însoțit mai întâi pe Sfântul Apostol Petru, împreună cu ceilalți ucenici, înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și a fost hirotonit episcop al cetății Nicomidiei, în Bitinia. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prohor a fost alături de Sfântul Ioan Evanghelistul și a fost exilat împreună cu acesta în insula Patmos. A avut sfârșit mucenicesc în Antiohia, fiind ucis de cei necredincioși pentru propovăduirea lui Hristos.

Sfântul Nicanor a fost ucis împreună cu două mii de oameni din Ierusalim, în ziua în care a fost ucis cu pietre și Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor.

Sfântul Timon a fost pus de Sfinții Apostoli episcop al cetății Vostrichia din Arabia. De asemenea, a avut sfârșit mucenicesc, a fost aruncat într-un cuptor încins și ieșind din foc nevătămat s-a sfârșit fiind răstignit pe cruce.

Sfântul Parmena și-a împlinit și el slujba încredințată lui de Apostoli, propovăduind credința în Hristos, și a murit tot de moarte mucenicească, fiind îngropat de Apostoli.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira

Acest sfânt era ostaș și, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a mărturisit slobod si cu îndrăzneală pe Hristos. Pentru aceasta a fost bătut fără milă, și pătrunzându-i gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei până la râul Sangarul, urmat și privit de guvernator. Și acolo, băgându-l într-o raclă, l-au aruncat în râu.

Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sănătos, cântând psalmul acesta: "Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt...". Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul și rușinându-se, scoase sabia si se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împărtășindu-se cu dumnezeieștile Taine printr-un porumbel trimis din cer și mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat sufletul în mâna îngerului cel care îl scăpase din râu. Si au fost îngropate cinstitele lui moaște în cetatea Ancirei.