Calendar Ortodox, 26 noiembrie. Sfântul Stelian și-a împărțit toată averea săracilor și a primit de la Dumnezeu harul vindecării copiilor bolnavi. Moaștele sale se află la o biserică din București.
Sfântul Stelian este ocrotitorul pruncilor și al familiei creștine, conform Calendar Ortodox, 26 noiembrie. S-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia (pe teritoriul Turciei de astăzi), într-o familie foarte bogată.
A decis de tânăr să își închine viața lui Dumnezeu. Și-a împărțit toate averea săracilor și a îmbrățișat viața monahală. Dorind să se adâncească în rugăciune și în cunoașterea lui Dumnezeu, a plecat în pribegie. S-a retras într-o peșteră în care primea hrană de la îngeri. Pentru credința sa, Dumnezeu i-a oferit harul vindecării.
Potrivit scrierilor bisericești, o boală aducătoare de moarte s-a abătut peste popor. Mureau într-una pruncii, iar părinții rămâneau fără copii. Știind mai mulți de pustnicul Stelian, au început să se roage lui pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfântului Stelian au dobândit alți prunci, iar copiii bolnavi au fost tămăduiți. Sfântul Stelian este reprezentat în mod obișnuit cu un copil în brațe, în semn de recunoștință pentru vindecarea pruncilor bolnavi.
Calendar Ortodox. Moaștele sale se află în București
Moaștele Sfântului Stelian se află în biserica Lucaci din București. Mulți credincioși vin să se roage la racla sfântă pentru sănătate. Biserica, zidită în anul 1736, de către mitropolitul Ștefan al Țării Românești, este în picioare și astăzi. A fost însă reabilitată de mai multe ori de-a lungul anilor.
Dintre vechile odoare de la biserica mitropolitului Ștefan, lăcașul de cult a moștenit moaștele Sfântului Cuvios Stelian, dar și ale Sfinților Haralambie, Elefterie și Onufrie.
Cu trecerea timpului, crescând evlavia creștinilor față de Cuviosul Stelian, pe lângă hramul Sfântul Nicolae, biserica a mai căpătat încă un hram, și anume pe Sfântul Stelian. Astfel, aceasta este singură biserica din București cu acest hram.
Tot în data de 26 noiembrie mai sunt pomeniți:
Sfântul Cuvios Alipie Stalpnicul; Sfântul Cuvios Nicon; Sfântul Acachie din Scara; Sfântul Cuvios Iacov Pustnicul; Sfântul Cuvios Sil, episcopul Corintului din Persida; Sfântul Mucenic Gheorghe Hiotul.