Calendar Ortodox, 11 aprilie. Sfântul mucenic Antipa, cel care nu a vrut cu niciun chip să renunțe la credință
- Nicolae Comănescu
- 11 aprilie 2024, 06:40
În Calendarul Ortodox este prăznuit, astăzi, 11 aprilie, Sfântul mucenic Antipa. Un martir care a fost de neclintit atunci când păgânii i-au cerut să se lepede de credința în Hristos.
Calendar Ortodox. Azi este pomenit sfântul mucenic Antipa, episcopul Pergamului. Acest sfânt a fost în zilele împăratului Domiţian, într-o vreme cu sfinţii apostoli, de care a şi fost hirotonit episcop al Bisericii Pergamului Asiei, când Cuvântătorul de Dumnezeu şi Evanghelist Ioan era izgonit la Patmos, precum scrie şi în epistola sa, numindu-l pe acesta preot credincios şi mucenic.
Calendar Ortodox. Nu a vrut să se lepede de credința sa
Așadar, sfântul Antipa, fiind foarte bătrân, păstorea şi ocârmuia turma lui Hristos cu toată pioasa petrecere; pentru aceea a şi fost prins de închinătorii la idoli.
Stând înaintea guvernatorului, se silea acesta să-l plece cu cuvinte, ca să se lepede de Hristos, zicând că lucrurile cele mai vechi sunt mai cinstite; iar cele noi şi de curând ivite sunt mai necinstite, şi cum că legea păgânilor este veche, iar credinţa creştinilor s-a început în urmă, şi de puţini oameni este primită. La care sfântul a răspuns împotrivă, aducând ca exemplu istoria lui Cain, care are atât de mare vechime şi totuşi nu se cuvine a fi urmată de către credincioşi.
Din aceste cuvinte pornindu-se guvernatorul cu mânie, a poruncit să bage pe mucenic la acea măiestrie de aramă, ce era făcută în chip de bou, în care rugându-se sfântul mult la Dumnezeu, şi lăudând puterea Lui cea mare, şi mulţumind pentru că s-a învrednicit a pătimi pentru El, şi rugându-se pentru cei ce-i vor face pomenirea, ca să fie feriţi nepătimitori de chinuri şi de alte boli, se ruga şi pentru iertarea păcatelor şi pentru milă la viitoarea judecată. Şi dobândindu-şi cererea, s-a mutat către Domnul.
Şi a fost îngropat în biserica din Pergam. Şi se face amintirea lui în preacinstita biserică a sfântului şi întru tot lăudatului apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu.
Ziua în care este pomenit și sfântul părinte Calinic
Tot azi e pomenit și părintele Calinic s-a născut în oraşul Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români temători de Dumnezeu şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească şi de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-şi numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
În Mănăstirea Cernica a vieţuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă.
În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului, unde a săvârşit mari fapte şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să petreacă viaţa sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor, conform calendar-ortodox.ro.