Cei care au citit "Frații Karamazov", capodopera lui Dostoievski, își amintesc desigur de Părintele Zosima. Puțini știu, însă, că acest personaj literar i-a fost inspirat scriitorului rus de Sfântul Ambrozie de la Optina, pe care credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe 10 octombrie.

Alexandr Mihailovici Grenkov, cel care avea să devină peste ani Părintele Ambrozie de la Optina, s-a născut la 23 noiembrie 1812, într-o familie de credincioși din regiunea Tambov. După școala primară, a studiat la seminarul din Tambov.

Promisiunea făcută lui Dumnezeu

În anul 1835, la 23 de ani, se îmbolnăvește foarte grav. "Am făgăduit Domnului că dacă mă va face sănătos și mă va ridica din patul de boală, voi merge la mănăstire negreșit". Se însănătoșește în chip miraculos, dar se teme să meargă la mănăstire. A început în sufletul lui o luptă cumplită între hotărârea luată și șovăială

La terminarea studiilor se întorce în satul natal să lucreze ca profesor. Într-o zi, în vreme ce se plimba prin ăădure, a auzit o voce clară: "Dă slava lui Dumnezeu, ține-te aproape de Dumnezeu". Această chemare l-a făcut să-și învingă nehotărârea și cerând sfat duhovnicesc unui pustnic cunoscut pentru învățăturile sale, Părintele Ilarion, primește binecuvântare să meargă la Mănăstirea Optina. În 1839 Alexandr intră ca frate în Mănăstirea Optina, unde este tuns în monahism în anul 1842, primind numele Ambrozie.

”Oamenii au atâtea dureri, atâtea dureri”

Trei ani mai târziu, în 1845, este hirotonit ieromonah (preot călugăr), însă nu avea să slujească pentru multă vreme la altar, datorită unei boli chinuitoare care îi va șubrezi sănătatea pentru tot restul vieții. Sub harul rugăciunii neîncetate, perspicacitatea naturală a părintelui Ambrozie se transformă în clarviziune, iar pentru acest dar deosebit a devenit unul dintre cei mai mari duhovnici ai vremurilor sale.

Părintele iubea oamenii atât de tare încît se uita pe sine. "Toată viața mea am reparat acoperișurile celorlalți, iar al meu a rămas găurit", spunea Sfântul Ambrozie. Niciun defect omenesc și niciun păcat nu erau o piedică pentru dragostea părintelui - înainte de a judeca el iubea și compătimea. Astfel, cei bolnavi cu sufletul se apropiau de el fără frică, cu încredere și nădejde. Părintele Ambrozie căuta mai întâi să ușureze sufletele oamenilor înainte de a-i îndruma pe calea credinței. Către anii din urmă ai vieții sale Părintele spunea adeseori: "La începutul duhovniciei mele eram sever, dar acum nu mai sunt așa; oamenii au atâtea dureri, atâtea dureri!"

Deși se arăta bun față de toți, Starețul Ambrozie manifesta mai multă dragoste față de persoanele dezagreabile, dificil de suportat, către păcătoșii cei mai înrădăcinați în rele și către cei disprețuiți de oameni; niciodată nu s-a descurajat în fața mulțimii păcatelor oamenilor.

Întâlnirea care l-a marcat pe Dostoievski

Înțelepciunea Părintelui Ambrozie era atât de mare, bunătatea inimii și căldura simțămintelor erau atât de mari, era în stare să înțeleagă atât de bine pe fiecare om și să se apropie de rănile sale sufletești, că nu numai oamenii cei simpli care se adunau întotdeauna în jurul mănăstirilor și al bătrânilor, ci chiar și cei știutori de carte - care erau adesea prea slabi în credință, lași, cârtitori, iubitori de sine, nerăbdători, istoviți de îndoieli și uneori chiar dușmănoși fată de biserică și de toate lucrurile bisericii, toți aceștia îl căutau ca să se poată încălzi la inima lui cea blândă, iubitoare și ca să primească de la el înțelepciunea creștină. Printre acești intelectuali s-a aflat și Fiodor Dostoievski, care a venit la Optina într-un moment de mare cumpănă, în vara anului 1878, după moartea unicului său copil. Despre efectul întâlnirilor scriitorului cu sfântul stareț ne-a lăsat mărturie chiar soția scriitorului

„S-a întors Fiodor Mihailovici de la Optina într-un fel împăcat și vădit liniștit, povestindu-mi multe despre obiceiurile de la Optina, unde a petrecut două zile. Cu vestitul stareț Ambrozie, Fiodor Mihailovici s-a întâlnit de trei ori: odată în mulțime, de față cu mulți oameni și de două ori separat, și aceste discuții i-au produs o impresie profundă și emoționantă. Când Fiodor Mihailovici i-a povestit starețului despre nenorocirea noastră și despre durerea mea, atunci starețul l-a întrebat dacă eu sunt credincioasă, iar când Fiodor Mihailovici a răspuns ferm că „da”, l-a rugat să-mi transmită binecuvântarea lui, dar și cuvintele, pe care ulterior, în roman, starețul Zosima le-a spus mamei îndurerate..."

Viața pământească a Părintelui Ambrozie a luat sfârșit la 10 octombrie 1891 . În iunie 1988, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse a anunțat înscrierea în rândul sfinților a Părintelui Ambrozie, hotărându-se prăznuirea sa pe 10 octombrie, ziua adormirii sale.