Praznuiți pe 26 august, Sfinții Adrian și Natalia, soț și soție, au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian. Adrian era pagan și pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creștină. În timpul unei persecuții, văzând curajul și blândețea a 23 de bărbați creștini, Adrian, un tânăr de 28 de ani, a ales să devină creștin.
Când împăratul a auzit cele petrecute, l-a întrebat pe Adrian: „Ți-ai ieșit din minți?”. Pretorul Adrian i-a răspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”.
A fost aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați creștini. Nu trecuseră decât treisprezece luni de la căsătoria lor. Când l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credință.
Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis să meargă acasă și să-și ia rămas bun de la soție și familie. Natalia, când a văzut că Adrian vine acasă, a încuiat ușa. Se temea că acesta a lepădat credință în Hristos și pentru acest lucru a fost eliberat. Dar când a aflat scopul venirii sale, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie. După ce și-a luat rămas bun, s-a întors împreună cu ea la temniță. Pe drum ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământești, ci să cugete la bunătățile cerești.
L-a întărit în suferință spunându-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârșit; scurtă este suferință, dar slavă muceniciei veșnică. Suferă durerea numai puțină vreme și curând te vei bucura cu îngerii”.
Natalia s-a alăturat soțului în împărăția lui Dumnezeu
După torturi prelungite, împăratul a poruncit că brațele și picioarele mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală. În aceste chinuri și-au dat duhul Adrian și cei 23 de creștini.
După câteva zile de la trecerea lor la cele veșnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie și acesta i-a descoperit că în curând va veni și ea în lumina cerească. După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia și-a dat duhul, alăturându-se soțului ei în împărăția lui Dumnezeu.
Din Sinaxar aflăm că, poruncind nelegiuitul împărat că trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc, fericită Natalia a ascuns, în taină, mâna soțului ei. Și, stingându-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete și fulgere înfricoșătoare, unii slujitori împărătești au fugit. Iar un om credincios, anume Eusebiu, luând moaștele Sfinților Mucenici și punându-le într-o corabie mică, le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanț, și le-a așezat într-o biserica.
Apoi un oarecare tribun păgan a cerut-o în căsătorie pe Natalia, dar ea, rugându-se, a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde erau moaștele Sfântului ei soț. Ajungând acolo cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, sfârșindu-și alergarea ei mucenicească fără de sânge, că una care a pătimit slujind pe Mucenici și fugind din casă ei pentru desăvârșită curăție. Și, a fost îngropată lângă moaștele Sfinților Mucenici.
Sursa: crestinortodox.ro.