Calendar creștin ortodox, 18 octombrie. Pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Luca

Sursa: Arhiva EVZ

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 18 octombrie, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ce rugăciuni este important să spunem în această zi.

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a născut în Antiohia Siriei și l-a întâlnit pe Iisus Hristos în Teba Boetiei. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a crezut din primul moment în Iisus Hristos, motiv pentru care a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost cel care l-a văzut pe Iisus Hristos după ce a înviat, în momentul în care Mântuitorul se îndrepta către Emaus. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a răspândit în întreaga lume cuvântul lui Dumnezeu, astfel că el a fost cel care l-a ajutat pe Pavel să vestească Evanghelia Domnului. Mai mult decât atât, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost cel care a dus mai departe învățăturile lui Dumnezeu în țări ca Italia, Dalmația, Macedonia și Grecia. Acesta a scris o Evanghelie și a oferit credința, dar și o serie de icoane spectaculoase și importante pentru creștini.

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a pictat primele icoane

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului, ținându-l în brațe pe Iisus Hristos, dar și icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Aceste capodopere sunt admirate de către credincioșii din toată lumea.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în această zi

C ântarea 1, glasul al 8-lea.  Irmos: Cel Tăiat pe cea Netăiată...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gura ta ştiind-o pahar Dumnezeiesc, al Înţelep­ciunii Celei Preaînalte, Înţelep­te Apostole Luca, Vistieria Cea Mare şi Negrăită a harului, îmbogăţindu-ne, o luăm cu osâr­die, Domnului cântând, căci cu Mărire S-a preamărit.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Taină învăţându-te Hristos cele cereşti şi Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, fără mijlocire deschizându-le ţie Apostole Luca, tăinuitor te-a arătat şi propovăduitor preaînţelept, al celor mai presus de minte, care cu osârdie cânţi: Domnu­lui să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pusu-te-a Biserica lui Hristos împreună călător cu Apostolul Pavel, Sfinte Luca Preafericite, pe tine cel ce ai stră­lucit Dumnezeieşte cu harul Lui; şi urmelor lui ai urmat, cântând: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Chipul zămislirii celei Negrăi­te şi Dumnezeieşti, ale celei Cu­rate, cu totul lăudate l-ai arătat, Apostole Luca; cum că Duhul cel Preasfânt arătat a venit peste Dânsa şi cuvântul a umbrit-o; căruia cu un glas să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.  Irmos: Tu eşti Întă rirea celor ce...

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Evanghelia ta, Dumnezeiescule Luca, a arătat şi arată pe Răsăritul Cel de sus, care a cercetat pe oameni.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Faptele Apostolilor prea Dum­nezeieşte urmându-le cu toată buna credinţă, slăvite, prin scrisoare le-ai însemnat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.