Cajun, mâncarea acadienilor, cu carne de aligator, din Delta Mississippi-ului

Cajun, mâncarea acadienilor, cu carne de aligator, din Delta Mississippi-ului

Bucătăria Cajun, cunoscută pentru picanteriile sale, s-a dezvoltat în sudul statului Louisiana, din SUA, după ce imigranții francezi, numiți acadieni, au fugit din Canada în secolul al XVIII-lea

Inspirată de bucătăria franceză rurală, „Cajun Food” – adică gastronomia Cajun a fost dezvoltată de acești veritabili „lipoveni” de origine franceză care s-au stabilitr în delta Mississippi-ului, în apropiere de New Orleans. Rețetele lor sunt tradiționale, gătite în stil țărănesc, și conțin de obicei carne și legume preparate cu un sos gros.

Ele au fost adaptate pentru ceea ce acadienii puteau prinde sau aduna atât din pământ, cât și din mare sau apa fluviului. Bucătăria lor include carne de crab, stridii, aligatori, languste, homari, creveți și pești de apă dulce sau din Golful Mexic. Cartofii au fost înlocuiți cu orez, care se cultivă în climatul fierbinte și umed al Louisianei, ardeii iuți au luat locul morcovilor în tocane și au fost introduse noi condimente ca piperul negru sau cel Cayenne.

Influențele spaniole, ale americanilor nativi și celor afro-americani au jucat, de asemenea, un rol cheie în a face din bucătăria Cajun ceea ce este astăzi. Adică una dintre cele mai apreciate „gastronomii” din America de Nord.

Ne puteți urmări și pe Google News