Rebelii sirieni, conduși de grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham, au răsturnat regimul lui Bashar al-Assad în urma unei ofensive care a durat doar unsprezece zile. Au profitat de un vid de putere, de o armată demotivată și de un context internațional care le-a fost favorabil.
Promiseseră că vor apăra Damascul și regimul Bashar al-Assad cu orice preț. Forțele armate siriene nu au opus rezistenţă în cele din urmă când rebelii, conduși de grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTC, cunoscut și sub numele de HTS), au intrat duminică, 8 decembrie, în capitala țării.
"Viitorul ne aparține", a declarat Abu Mohammed al-Joulani, șeful HTC, triumfător, din centrul Damascului, în timp ce fostul stăpân al țării, Bashar al-Assad, era fugar probabil spre Rusia, ceea ce aliatul său istoric a refuzat să confirme pentru moment.
"Absența aproape totală a rezistenței"
Prin urmare, nu a durat nici măcar două săptămâni pentru ca rebelii sirieni să pună capăt celor aproape 50 de ani de conducere a familiei Assad.
Viteza prăbușirii castelului de cărți din Siria a luat prin surprindere mulți observatori din regiune, inclusiv HTC. "Inițial, a fost o ofensivă care avea drept scop acapararea câtorva poziții în nordul țării. Dar când au văzut absența aproape totală a rezistenței din partea forțelor regimului, s-au hotărât să vadă cât de departe ar putea merge", spune Scott Lucas, specialist în Orientul Mijlociu și Africa de Nord la Universitatea din Birmingham.
Pe 27 noiembrie începe ofensiva în nord. Pe 1 decembrie Alep cade. Pe 5 decembrie, orașul Hama este ocupat. Apoi, două zile mai târziu, a venit rândul oraşului Homs să treacă în mâinile rebelilor și, în sfârșit, rândul Damascului.
"Singurul loc în care putem spune că au avut loc lupte cu adevărat intense a fost în timpul atacului asupra Homs timp de aproximativ 24 de ore", remarcă Scott Lucas. Armata siriană nu a manifestat aceeași rezistență ca între 2013 și 2016 [în timpul războiului împotriva organizației teroriste Statul Islamic, n.red.] în timpul asediilor foarte sângeroase la Alep, Hamai sau Homs", confirmă Aghiad Ghanem, doctor în relații internaționale franco-siriene și profesor la Sciences Po Paris.
Căderea regimului Bashar al-Assad. Aproximativ 50.000 de rebeli sirieni au trecut la ofensivă
Pe hârtie, raportul de putere părea oricum, dar nu echilibrat. Și nu în favoarea trupelor rebele. Armata siriană are peste 200.000 de oameni, iar regimul lui Bashar al-Assad credea că va beneficia de "sprijin din partea Rusiei, Iranului și a mișcării pro-iraniene Hezbollah care îl mențineau în viață din 2015", asigură Shahin Modarres, specialist în Orientul Mijlociu la International Team for the Study of Security (ITSS) Verona.
În faţa lor, aproximativ 50.000 de rebeli sirieni au trecut la ofensivă. Dar "sunt foarte hotărâți, motivați și ultraînarmați", subliniază Sébastien Boussois, specialist în Orientul Mijlociu la Observatorul Geostrategic de la Geneva și autor al cărții "Daech, urmarea" (Ed. de l’Aube).
Armată demotivată şi aliaţi care nu răspund
O diferență semnificativă faţă de forțele regulate de care dispune Bashar al-Assad. Țara se confruntă "de ani de zile cu o situație economică foarte complicată, care are consecințe concrete asupra funcționării statului și, de asemenea, asupra armatei, ai cărei soldați nu sunt suficient plătiți pentru a fi suficient de motivați și hotărâți să apere țara", explică Sébastien Boussois.
Nu doar soldații obișnuiți nu erau pregătiți să-i înfrunte pe rebeli. Nici superiorii lor. "De ani de zile, ofițerii erau mai ocupați să caute alte modalități de a face bani decât să organizeze apărarea țării sau a regimului", spune Scott Lucas.
Rusia a subestimat și măsura în care Hezbollah a fost slăbit de Israel
Aliații tradiționali ai lui Bashar al-Assad știau că nu trebuie să se bazeze prea mult pe armata siriană, dar nu au putut și/sau nu au vrut să-i ofere sprijinul necesar. Începând cu Rusia, "prea ocupată de Ucraina pentru a putea garanta securitatea regimului", subliniază Shahin Modarres. "Desigur, a organizat câteva raiduri aeriene la începutul lunii decembrie, dar doar în nord, în regiunea Idlib, aflată deja sub controlul HTC și al altor rebeli", precizează Scott Lucas.
Sursa foto: Administrația Prezidențială / Rusia
În opinia specialistului în Orientul Mijlociu, "Rusia a subestimat și măsura în care Hezbollah a fost slăbit de Israel. Moscova credea că vor exista întotdeauna luptători din mișcarea șiită care să încetinească înaintarea rebelilor, dar aceștia au fost într-adevăr prea puțini și nu au rezistat". Iranul, la rândul său, "este slăbit din punct de vedere economic de sancțiunile internaționale și prea ocupat în alte părți de loviturile aduse ‘axei sale de rezistență’ [toate grupurile armate pro-iraniene din regiune, n. red.] de Israel”, spune Shahin Modarres.
"Rebelii au reușit astfel să avanseze într-o țară în care exista un vid al tuturor puterilor", continuă expertul ITSS. Chiar și în Damasc? "Este adevărat că am fantazat mult despre o bătălie pentru Damasc, dar realitatea este că nu a existat una. Din momentul în care Bashar al-Assad a înțeles că nu va avea niciun sprijin din partea Iranului sau Rusiei, a preferat să părăsească orașul și ţara", rezumă Sébastien Boussois.
Înainte ca forțele rebele să intre în Damasc, "armata asigurase că vor fi dislocați între 30.000 și 40.000 de luptători de la Homs pentru a apăra capitala, dar la scurt timp, forțele conduse de HTC soseau deja în suburbiile Damascului. La acel moment, soldații nemotivați și-au spus că nu merită să continue să lupte", explică Scott Lucas.
Rebeli sirieni mai bine coordonați
Acest război fulger nu s-a întors în favoarea rebelilor doar din cauza prăbușirii unui regim izolat. HTC erau "bine înarmaţi și sprijiniţi în principal de Turcia", notează Sébastien Boussois.
Cu acești islamiști radicali – proveniţi din fosta ramură siriană a mișcării teroriste Al-Qaeda – Turcia "speră să câștige influență în 'noua' Sirie, să aibă mai multă libertate de a face față kurzilor din Siria și, eventual, să creeze o zonă tampon în țară pentru a limita afluxul de migranți", detaliază Shahin Modarres.
Din nou, "Rusia a fost luată prin surprindere. Ea credea că Turcia este mulțumită de statu quo-ul din nordul țării care fusese negociat între Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan în 2020. Ceea ce, evident, nu era cazul", notează Scott Lucas.
Mai presus de toate, forțele rebele "au demonstrat o securitate operațională și o coordonare între diferitele lor componente pe care nu le cunoșteam până acum", asigură Scott Lucas.
"Iranul sau Rusia au ştiut întotdeauna să anticipeze ofensivele rebelilor în Nord. De data aceasta, cei doi aliați ai lui Bashar al-Assad au fost luați prin surprindere", crede expertul de la Universitatea din Birmingham. Nu numai pentru că aceste două puteri nu s-au concentrat suficient pe situația din Siria, ci și pentru că islamiștii radicali ai HTC au știut să-și țină secrete intențiile.
Iar odată declanșată ofensiva, aceștia nu au mai căzut în greșelile lor, "când încercau fie să avanseze prea repede fără a se asigura că au suficient suport logistic, fie să nu se coordoneze suficient", conchide Scott Lucas, scrie france24.com. (Traducerea-Rador)