A fi părinte te solicit 24 din 24 de ore. Cuplul format din vedetele de televiziune Cabral și Andreea Ibacka s-a confruntat cu momente dificile, recent. Cuplul a ajuns la spital, de urgență, după ce fiul lor, Tiago, s-a confruntat cu unele probleme de sănătate.
Părinți perfecți. În urmă cu câteva nopți, în jurul orei 04:00, Cabral și Andreea Ibacka au mers de urgență la un spital din Capitală, alături de fiul lor, Tiago. Îngrijorați ca orice părinți responsabili , vedetele au urcat în mașină și au dus copilul a spital. Mărturisirea a fost făcută chiar de Cabral, pe rețelele de socializare.
Soții Ibacka au avut mari emoții
Tatăl lui Tiago recunoaște că are obiceiul de a povesti în mediul online despre întâmplări care îi aduc o stare de bine, postând diverse fotografii cu momente frumoase din viața familiei sale . De data aceasta, Cabral a dorit să le arate prietenilor virtuali că, uneori, viața trebuie să fie confruntată și în momentele sale mai puțin bune. Micuțul Tiago a făcut febră, iar părinții au apelat imediat la doctori. În prezent, Cabral și Andreea Ibacka răsuflă ușurați, acum, după ce fiul lor a primit tratament și se simte mai bine, potrivit Cancan.
„Se întâmplă des să povestim atunci când e de bine, zâmbim tot timpul, punem poze când mai plecăm pe ici pe colo. Uite, ăștia suntem noi, ajunși de urgență la spital, acum câteva nopți. Cu febră, cu Tiago supărat, obosiți și îngrijorați. Acum T. e bine. Atunci… Andreea si cu mine, ca orice părinți, leșinați de grijă”, este mesajul scris de prezentatorul TV, pe rețelele de socializare.
Cabral a luat o pauză de la televiziune
Cabral și Andreea sunt împreună de 15 ani. Cei doi și-au format o familie frumoasă, care a devenit o prioritate pentru ambii. Prezentatorul TV a dat detalii, în cadrul unui interviu, despre cauza care l-a determinat să ia o pauză de la televiziune. Din dorința de a petrece mai mult timp cu cei dragi, Cabral a ales să încetinească ritmul.
„Trebuie să iau o pauză, pentru că simt nevoia, că sunt om. Nu mă consum, dar mă uzez. Şi simt că a venit momentul să stau, acasă, cu mine. Să învăţ să fac clătite şi nu glumesc. Şi nu am mai spus altcuiva asta. Să stau, acasă, să fac clătite, să iau eu copiii de la grădiniţă sau de la liceu, după caz. Simt nevoia de o perioadă de pauză, nu ştiu, un an. Eu chiar am nevoie de o pauză, adică nu vreau să ajung să vin cu mai puţină plăcere la muncă. Fac o grămadă de lucruri şi e momentul să respir”, a mărturisit Cabral Ibacka, pentru Click.