Cabana Capra din Munții Făgăraș a fost lovită de o avalanșă. 50 de turiști sunt blocați pe munte. Mai multe drumuri sunt închise din cauza zăpezii Video

Sursa: Facebook Avalansa in Carpati

Ninsorile abundente au dat peste cap circulația rutieră. Mai multe drumuri sunt blocate din cauza zăpezii, dar și a poleiului de pe șosele. Cabana Capra din Munții Făgăraș a fost lovită de o avalanșă puternică, iar salvamontișii le transmit turiștilor să evite drumețiile montane în următoare zile.

Zăpada și viscolul puternic au creat haos  pe șosele. Circulația a fost închisă pe următoarele tronsoane de drumuri: A1 Sibiu – Deva, tronsonul Boița – Cunța, județul Sibiu; DN 22 Râmnicu Sărat, județul Buzău - limita cu județul Brăila; DN 2B municipiul Buzău – limită județul Brăila.

Pe DN 2 Mărăcineni – Oreavul, județul Buzău și la ieșirea din municipiul Râmnicu Sărat – limită cu județul Vrancea, se circulă cu dificultate, traficul este dirijat cu antemergător.

De asemenea, au fost impuse restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone pe DN 22 și pe DN 2B limită județul Buzău – municipiul Brăila, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.

Din cauza a viscolului și a vizibilității reduse autoritățile au decis restricționarea circulației pentru autovehiculele cu masă totală mai mare de 3,5 tone pe DN2C Costești - limita cu județul Ialomița (Tovărășia).

Nu porniți la drum

Meteorologii anunță și duminică ninsori abundende în județele Alba, Bacău, Buzău, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Sibiu și Vrancea. Șoferii sunt sfătuiți să nu pornească la drum, doar dacă deplasarea este absolut necesară.

„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate“, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR.

Până în această seară la ora 20.00, este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, viscol şi ninsori care vizează 30 de județe, dar și un cod portocaliu de viscol care vizează zece județe.

Mașini îngropate în zăpadă

O avalanşă puternică a avut loc sâmbătă seatra în Munții Făgăraș, iar un val imens de zăpadă care a luat-o la vale și a lovit cabana Capra, aflată la 1600 de metri altitudine. Din fericire nimeni nu a fost rănit, dar pagubele sunt însemnate.

Mașinile aflate în parcarea cabanei, care este situată în apropierea Transfăgărăşanului, au fost acoperite complet de zăpadă. 50 de turiști se afla la cabană și așteaptă să fie evacuați de autorități.

De asemenea la Bâlea Lac au fost observate urmele unei avalanșe mari în zona Șaua Doamnei (Curmătura Bălii).

Risc mare de avalanșă

Președintele Salvamont România, a declarat la Digi24 că în Carpații Meridionali, la peste 1800 de metri altitudine, riscul de avalanșă este foarte mare (nivelul 4 din 5). Turiștii nu ar trebui să se aventureze pe munte în următoarele zile.

„Straturile de zăpadă nu au reușit să își facă coeziunea necesară. Nu recomandăm ascensiunile la altitudine în această perioadă. Toată lumea să mai rămână acasă, iar dacă vor să meargă la munte, oamenii să se ducă în zonele unde se practică sporturile de iarnă pentru că pe pârtiile amenajate nu e niciun risc. În afara acestor pârtii se expun la scurgeri de pe versanți sau riscă să fie prinși de avalanșă“, a spus Sabin Cornoiu.