CONTINUITATE. Aflat la cea de-a doua ediţie, Festivalul Anim’est va prezenta anul acesta sute de animaţii din toate zonele cinematografice importante.

Lumea imaginaţiei îşi face loc, treptat, în viaţa de zi cu zi, asigurându-ne evadarea mult dorită din realitate. Festivalul anual de animaţie din Bucureşti îşi propune să promoveze filmul de calitate de acest gen şi să încurajeze studierea tehnicilor de animaţie.   Pentru toate vârstele Festivalul organizat de Este’n’Est se desfăşoară în Bucureşti, între 5 şi 14 octombrie, filmele urmând să ruleze în trei locuri: Cinema Europa, Cinema „Elvira Popescu“ şi Cinema Union. Faţă de anul trecut, ediţia din acest an este mai mult decât o prezentare de film: cuprinde o puternică ramură competitivă, workshopuri de animaţie şi mai multe categorii noi. Secţiunile competitive sunt cinci la număr: lungmetraj, scurtmetraj, animaţii româneşti, videoclip şi advertising, precum şi animaţii create de studenţi.

Piesele de rezistenţă vor concura la Categoria scurtmetraje, unde s-au înscris cele mai recente animaţii ale celebrilor creatori Bill Plympton („Shuteye Hotel“), Don Hertzfeldt („Everything will be ok“) sau Konstantin Bronzit („Lavatory Lovestory“). Între cele 18 clipuri din cadrul secţiunii Videoclip&Advertising se numără şi clipurile „Copiii sirenelor“, realizat de studioul Videorgy pentru Loredana Groza, şi „Smoke Flow“, realizat de Catala pentru Cheloo. Deschizătorii de drumuri Fiecare secvenţă a filmului de animaţie este realizată individual. Secvenţele pot fi desenate separat şi apoi fotografiate, pot fi fotografii făcute unui obiect aflat în mişcare ori pot fi complet generate cu ajutorul computerului. Indiferent de modul de realizare ales, filmul animat urmăreşte acelaşi lucru: crearea bunei dispoziţii prin personaje imaginare care interpretează diferite „roluri“.

Istoria filmului animat a început în 1890, cu filmul creat de francezul Charles-Emille Reynaud, iar animaţiile sale constau în şiruri de 500 de cadre. Primul film de animaţie standard a fost „Humorous Phases of Funny Faces“ (1906), de J. Stuart Blacketon.

Pelicula prezenta un desenator care schiţa chipuri pe o tablă, iar feţele păreau că prind viaţă. Niciunul dintre cele două filme nu s-a păstrat până în ziua de astăzi. Cel mai timpuriu film animat care a supravieţuit până în prezent este „The Adventure of Prince Ahmed“, din 1926, construit după firul narativ al cărţii „O mie şi una de nopţi“. Poducţia Walt Disney, „Albă-ca- Zăpada şi cei 7 Pitici“ este considerată una dintre primele lungmetraje de animaţie. Acest film este şi cel care marchează începuturile erei de aur Walt Disney şi ale fenomenului filmelor de animaţie. Revolta anti-Disney În opoziţie cu strălucirea şi grandoarea figurilor Disney, apare un personaj creat de românul Ion Popescu-Gopo, Omuleţul lui Gopo. Omuleţul este un caracter nud, schiţat din doar câteva linii, care, în ciuda înfăţişării simple, interpretează cât se poate de complet problemele lumii contemporane. Gopo a fost întotdeauna un pionier în tot ceea ce a întreprins.

El a mărturisit că a încercat să realizeze desene animate de perfec- ţiunea tehnică a filmelor americane de animaţie, dar nu s-a putut, motiv pentru care a început o revoltă anti- Disney. Omuleţul este creaţia care a însufleţit această revoltă. Realizat cu economie de linii şi lipsit de expresivitatea caracteristică celorlalte personaje din desenele animate, Omuleţul lui Gopo se impune prin seriozitate şi prin complexitatea „rolurilor“ interpretate.

Ion Popescu- Gopo a încercat să depăşească barierele tehnice şi modelele vremurilor şi a reuşit cu brio. Primul său succes, Marele Premiu - Palme D’Or la Festivalul de Film de la Cannes (1957), cu „Scurtă istorie“, s-a datorat tocmai faptului că filmul său nu datorează nimic nici lui Disney, nici lui Grimault sau altei şcoli de film. Personajul creat de Gopo era îndrăgit de toată lumea, de la cei mici la cei mari.

Simplitatea figurii a fost mereu completată de profunzimea subiectelor abordate, iar secvenţele pline de ritm şi imaginaţie au cucerit ani la rând publicul.

De la Gopo la Shrek

Treptat, spectatorii au început să se orienteze spre animaţii în care esteticul preia puterea. Într-o epocă mai puţin nonconformistă, copiii români urmăreau Maria Mirabela, Mihaela sau râdeau cu Zaiţ şi Pagadi nu pentru că aceste seriale animate însemnau un progres în domeniu, ci pentru că nu aveau de unde alege.

Acele vremuri au trecut şi odată cu ele şi personajele considerate deja învechite de către noile generaţii, care preferă să-i vadă pe Spiderman sau Shrek. Aceştia din urmă reprezintă evoluţia tehnicii; „Shrek“, votat de spectatori drept cel mai urmărit film de animaţie, este realizat în întregime cu ajutorul computerului. Filmul şi-a făcut fani în rândul spectatori lor obişnuiţi, dar a cucerit şi critici din întreaga lume, prima parte din „Shrek“ câştigând Oscarul pentru Cel mai bun film animat în 2002.

Filmul a adus în total încasări de 1,4 miliarde de dolari şi s-a vândut în 90 de milioane de DVD-uri. „Shrek I“ a acumulat aproape jumătate de miliard de dolari, în timp ce „Shrek II“ a adunat 920 de milioane de dolari, plasându-se pe locul trei în topul tuturor timpurilor. Cu toate că metodele de realizare folosite în filmele animate recente sunt mult superioare celor de odinioară, subiectele nu diferă prea mult: întâlnim aceleaşi zâne şi feţifrumoş i, aceeaşi luptă între bine şi rău, aceeaşi dorinţă de salvare a persoanelor iubite.

Succesul filmului „Shrek“ se datorează şi faptului că prin personajele feerice şi situaţiile descrise cu mult umor a fost redefinită lumea basmelor. Organizatorii speră că festivalul va readuce la viaţă pasiunea românilor pentru animaţie şi va contribui la eliberarea de sub presiunea cinematografiei comerciale.

ISTORIC

Filmul românesc de animaţie

> Primul desen animat românesc, „Păcală în Lună“, a fost realizat de caricaturistul Aurel Petrescu, în 1920. Acest film nu a putut fi însă păstrat. > Cel mai vechi film românesc de animaţie care a ajuns până la noi este creaţia lui Marin Iorda, „Haplea“. > Cel care a adus renume mondial animaţiei româneşti este Ion Popescu-Gopo, cu personajul „Omuleţul“. În 1957, el a câştigat „Marele Premiu“ Palme D’Or la Festivalul de Film de la Cannes, cu pelicula „Scurtă Istorie“.