Și anul acesta, 24 ianuarie a fost reluarea cu fast obosit a clișeelor care marchează momentul încă de pe vremea comunismului. Deși sună ciudat, Unirea de la 1859 se numără printre puținele fapte ale trecutului românesc asumate și de regimul stalinist ca trecut comunist.

 

Explicația e dată de imaginea lui Alexandru Ioan Cuza de înaintaș al comunistului din anii 50. Lider ars de dragul Poporului, victimă a Monstruoasei înțelegeri între partidele burgheze, scos din scenă de imperialistul Carol I. Osîrdia pusă în sărbătorirea oficială a Micii Uniri era cu atît mai mare cu cît Rusia, mătușa URSS, fusese una dintre Puterile garante ale Unirii. Alături de Independență, Mica Unire servea Propagandei staliniste drept argument că din cele mai vechi timpuri Țările Române s-au bucurat de prietenia Rusiei. Marea Unire, în schimb, n-a existat pentru regimul stalinist care în România n-a fost altceva decît un regim prin care Rusia, în varianta bolșevică, a exploatat sîngeros una dintre coloniile din Est.

Dacă trecem în revistă faptele și vorbele sindrofiei de la Iași, practic o manifestare electorală a PNL, la care s-a dus, pentru a masca partinitatea și Valeriu Zgonea, acest consilier prezidențial sub acoperire de președinte al Camerei Deputaților, vom remarca, nu fără surprindere, că prin multe note Sărbătorirea Unirii a fost anul acesta cam aceeași cu Sărbătorirea din anii stalinismului comunist și, mai apoi, cu cea a ceaușismului comunist.

Cea mai importantă notă e dată de exploatarea Sărbătorii de către un partid politic pentru a-și face campanie electorală. PNL, pentru că despre el e vorba, a pus laba pe Mica Unire și a stors-o din greu pentru a scoate din ea voturi pentru micuții Bușoi ai partidului. I-au dat o mînă de ajutor președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș.

Există însă o deosebire destul de importantă față de sărbătoririle din comunism.

 Printre alte clișee care produc gastrită acută inteligenței se numără, în cazul Mici Uniri, așa zisa lecție pe care noi, cei de azi, care n-am avut norocul de a trăi cu două muieri în aceeași casă, precum Cuza, fie și pentru că noi stăm la bloc, iar Cuza a stat în ditamai Palatul, trebuie să ne-o însușim  din reamintirea Trecutului.  Firește, nimeni n-a spus și nu va spune că principala lecție se referă la condiția României de etern coteț al Marilor Puteri. Mica Unire a fost într-o proporție de 90 la sută făcută de Puterile Garante, și nu de Popor, cel care și atunci a jucat rolul de masă oarbă manevrată de clasa superpusă.

Spre deosebire de Sărbătoririle din comunism, anul acesta, Klaus Iohannis ne-a atras atenția asupra lecției pe care, în viziunea sa, ne-o oferă Alexandru Ioan Cuza:

„În șapte ani de domnie, acest lider vizionar a transformat Principatele Unite, în pofida tuturor presiunilor, care nu au fost puține sau neînsemnate, și a demarat reforme profunde în numeroase domenii. (…)

Dragi români,

Ca și atunci, în acest an, avem de ales. 2016 este un an electoral, urmează perioada în care clasa politică are șansa de a se reconecta la așteptările cetățenilor, de a reconstrui încrederea știrbită în timp și de a asuma responsabilități. (…)

Vocea mea se va face auzită în tot acest an, dar nu pentru a intra în campanie, ci pentru a vorbi despre înnoirea clasei politice și continuarea schimbării modului de a face politică. Avem nevoie de abordări, idei și oameni noi, care au înțeles că metehnele trecutului trebuie să rămână ale trecutului, că nu putem continua înșelând speranțele oamenilor.”

Din cîte se vede pe loc, referirea la „liderul vizionar” Alexandru Ioan Cuza își are schepsisul ei.

Chiar dacă n-o spune direct, Klaus Iohannis vrea să înțelegem că el e un Alexandru Ioan Cuza al vremurilor de azi.

Nu e prima dată cînd președinții României își dezvăluie ambiția de a fi Alexandru Ioan Cuza al vremii lor.

Cel mai cunoscut în acest sens rămîne Emil Constantinescu, care ne sugera că seamănă cu Alexandru Ioan Cuza și la înfățișare nu numai la Programul politic.

Sunt sigur că, deși n-a zis-o în public, și Nicolae Ceaușescu se credea un nou Alexandru Ioan Cuza.

 Adevărul istoric ne arată că Alexandru Ioan Cuza rămîne un exemplu tulburător de disproporție dintre imaginea transmisă posterității și realitatea faptelor și vorbelor sale.

Alexandru Ioan Cuza n-a fost doar Domnitorul Unirii și al Reformelor de care țara noastră avea nevoie ca de aer pentru a intra în Veac.

Alexandru Ioan Cuza a fost și Patronul Corupției din România, inițiatorul uneia dintre cele mai puternice Camarile din istoria țării, dar mai ales un tip cu o tendințe dictatoriale evidente. Faptul că împotriva lui s-a creat o Coaliție alcătuită din foști dușmani spune totul despre felul în care socotise că poate sfida țara la un moment dat.

Toți cei care au sărbătorit Unirea pentru a-și trage din ea un Ce profit electoral s-au referit însă la imaginea și nu la realitatea care a fost Alexandru Ioan Cuza.

În cazul lui Klaus Iohannis, raportarea la Cuza se face ca la un înaintaș de-al actualului președinte în ambiția de a transforma țara pînă la nivelul zis și răsturnare cu fundul în sus.

Alexandru Ioan Cuza e asumat de către Klaus Iohannis ca dovada că în Istoria țării au fost posibile Reforme de sus în jos, impuse de o voință cu vădite note dictatoriale.

Reforme – atrag atenția asupra acestui amănunt deosebit de important- făcute de un singur,   în disprețul  față de instituțiile democratice, de la Parlament pînă la Presă.

E o întîmplare asta?

Firește că nu.

Discursul de la Iași ne dezvăluie, mai mult decît alte situații de pînă acum, nota de esență a personalității lui Klaus Iohannis:

Credința secretă că e un Om providențial, un Chemat să schimbe radical țara, un Conducător cu mult deasupra clasei politice, ba chiar și a românilor.

Acest Conducător, asemenea lui Alexandru Ioan Cuza promovează Reforme spectaculoase, schimbă din temelia clasa politică, țara, într-un cuvînt face Istorie în chip stalinist.

Deși n-o spune, Klaus Iohannis lasă să se înțeleagă că pentru el clasa politică, Parlamentul sunt de schimbat.

Cum?

Nu prin voința Poporului exprimată la urne, ci prin Voința sa.

Alexandru Ioan Cuza a sfîrșit rău.

Despre cauzele pentru care Domnitorul reușise să-i coalizeze pe toți împotriva sa am scris la un moment dat într-un eseu publicat:

„Ce l-a pierdut pe Domnitorul Unirii? – s-au întrebat contemporanii văzînd cît de uşor a fost dat jos de pe tron cel care invoca dragostea poporului în bătălia cu clasa politică a vremii sale.

 Dimitrie Bolintineanu încearcă un răspuns în eseul său Viaţa lui Cuza Vodă:

 «Domnul nu se mai interesa de oamenii cu principii. Aceşti oameni nu mai pluteau pe lîngă tron. Vorbindu-i cineva într-o zi de necredinţa unui favorit, Domnul zise: -Acest om este om de posturi, nu este de temut; mă încred în el şi îl păstrez. Nu are principii. Aceia sunt de temut.»

 Dimitrie Bolintineanu a fost unul dintre puţinii oameni care au scris bine despre Cuza imediat după lovitura de stat din 11 februarie 1866, înfruntînd o atmosferă de ostilitate faţă de cel căzut, tipică României oportuniste.

 Cu atît mai valoroasă e obiecţia sa la teoriile lui Cuza, înscrisă într-o mai largă, patetică pledoarie a sa pentru principii:

 «Dar omul de principii nu trădează, trădează acela care caută posturi. Scopul lui nefiind decît posturile, va fi totdeauna cu cel care îi va da mai mult.»

          Replica lui Cuza:

«Sunteţi voi toţi, nu cunoaşteţi lumea! zise Domnitorul.»

Culmea e că visătorii aveau dreptate. Sau cel puţin au avut dreptate în ce-l priveşte pe Cuza.

Cînd l-au răsturnat, nimeni din jurul lui n-a sărit să-l apere.

Pentru că în jurul lui erau numai oameni care căutau posturi.

Or el nu le mai putea da nici un post!

Ar fi bine dacă politicienii noştri ar lua aminte la experienţa lui Alexandru Ioan Cuza. ”

Nu știu dacă Alexandru Ioan Cuza s-a înconjurat de ticăloși ca să-i fie lui bine.

Sigur e că ambiția de a impune Reforme de sus în jos, fără a ține cont de celelalte instituții democratice ale țării, l-a obligat să se înconjoare de ticăloși cu care a făcut și a dres în țară.

Numai că acești ticăloși au profitat de condiția lor de   oameni ai Patronul pentru a fura pe rupte.

Klaus Iohannis a vorbit la Iași de Lecția Alexandru Ioan Cuza.

N-a suflat o vorbă despre uriașa greșeală făcută de Domnitor.

Aceea de a se înconjura de ticăloși pentru a face cu ei Reforme peste capul Parlamentului și al altor instituții ale statului de drept.

Să nu-și dea seama Klaus Iohannis că aceasta e adevărata lecție Alexandru Ioan Cuza?