Fidel liniei pe care a adoptat-o de luni de zile, Donald Trump a minimizat, marți, amenințarea coronavirusului, încercând, în fața sondajelor defavorabile, să acrediteze ideea că ar fi imun la virus, dar la înfrângere.
Într-un scurt buletin informativ de sănătate difuzat marți, medicul său, Sean Conley, a asigurat că președintele nu mai prezintă „niciun simptom” al bolii Covid-19. „A petrecut o primă noapte odihnitoare acasă (...) Continuă să se simtă foarte bine în general”, a spus Conley.
„Mă simt bine!”, a scris pe Twitter președintele SUA, spunând că este dornic să vină la a doua dezbatere, la 15 octombrie, cu adversarul său democrat Joe Biden.
Cu mai puțin de o lună înainte de alegerile prezidențiale, Donald Trump joacă pe cartea liderului neînfricat care îmblânzește virusul, cerându-le compatrioților să nu lase Covid-19 să-i „domine”.
Dincolo de avalanșa de critici pe care acest discurs le stârnește în rîndul cadrelor medicale, el ar putea fi dificil de recepționat într-o țară care tocmai a trecut bariera celor 210.000 de decese. Covid-19 va fi a treia cauză principală de deces în Statele Unite în acest an.
Inclusiv de șeful statului major american, generalul Mark Milley, care a intrat în carantină după ce numărul doi al Gărzii de Coastă, amiralul Charles Ray, a anunțat că a fost testat pozitiv la Covid -19.
Criticat de la începutul pandemiei pentru mesajele sale confuze, aproximările sale sau lipsa de empatie, președintele pare hotărât să nu schimbe registrul.
„Vine gripa sezonieră!”, a scris Trump pe Twitter, în prima zi la Casa Albă, după trei zile la spitalul militar Walter Reed.
„Vom închide țara noastră? Nu, am învățat să trăim cu ea, la fel cum învățăm să trăim cu Covid, care pentru majoritatea oamenilor este mult mai puțin fatal!”, a adăugat el, ignorând statisticile.
La scurt timp după aceea, Twitter a adăugat un avertisment la acest tweet înainte de a fi citit, deoarece conținea informații „înșelătoare” despre Covid-19.
Potrivit autorităților din domeniul sănătății americane, gripa sezonieră nu a atins niciodată, în ultimul deceniu, pragul de 100.000 de decese într-un an.