Ca în bancurile cu milițieni. Polițiștii fac chetă ca să își cumpere girofaruri din Obor

Ca în bancurile cu milițieni. Polițiștii fac chetă ca să își cumpere girofaruri din Obor

Noile autoturisme Dacia Logan achiziționate de Ministerul de Interne nu au fost prevăzute cu rampe luminoase. Din această cauză, agenții de la Ordine Publică și de la Rutieră nu pot urmări infractorii.

Mult lăudatele mașini cu care au fost dotate structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au o problemă: nu au fost prevăzute cu girofaruri. Le putem vedea atât prin București, cât și prin județe. O bună parte sunt destinate serviciilor operative, gen Serviciul Omoruri sau Economic, care nu ar necesita sistemul de lumini. Însă, multe autospeciale primite de la MAI au fost repartizate de către șefii inspectoratelor județene de poliție sau din Poliția Capitalei la Rutieră și la Ordine Publică, servicii la care mașinile trebuie să fie echipate cu rampe de lumini și sirene pentru a putea să se deplaseze la o sesizare 112, în misiune. „Contractul de achiziție a fost încheiat la sfârșitul anului 2014 și a fost semnat de responsabili MAI de la direcțiile Logistic, Finandciar și Juridic care au omis să precizeze că pe autospeciale se poate amplasa girofarul și sistemul acustic”, susține Cosmin Andreica, de la Sindicatului Național al Agenților de P o l i ț i e (SNAP).

În lipsa girofarurilor, polițiștii nu pot trece pe roșu și nici nu pot trage pe dreapta vreun șofer pentru că ar încălca legea privind circulația pe drumurile publice care prevede folosirea, doar în misiuni, a semnalelor acustice și luminoase.

Drept ur mare, polițiștii care patrulează cu ele sunt nevoiți să apeleze la diferite artificii. „Unii p o l i ț i ș t i care patrulează cu astfel de autospeciale au fost puși de șefi să facă chetă și să cumpere girofaruri din plastic, de la tarabele din Piața Obor. Unul, de fabricație chinezescă, s-a topit atunci când a fost pus în funcțiune. Montarea lor este ilegală, pentru că trebuie să fie autorizate”, a declarat Cosmin Andreica.

IGPR: „MAI a încheiat contractul”

Sindicaliștii susțin că rampele nici nu au fost prevăzute în documentele de achiziții ale MAI. Drept urmare, girofarurile nu pot fi montate de la alte mașini mai vechi sau la service-ul MAI, fiindcă ar ieși din garanție. „Fiecare mașină poate fi colantată cu inscripția: Poliția Română. Însă, montarea rampelor se poate face la reprezentanțele Dacia, doar pe banii unității de poliție sau a polițiștilor”, a mai adăugat Andreica.

Despre situația hilară cu care se confruntă polițiștii, oficiali din Poliția Română ne-au precizat că autospecialele nu au fost prevăzute decât cu un „borcan”, un girofar de culoare albastră pe care, la nevoie, oamenii legii pot să îl pună pe plafonul mașinii. „Contractul a fost semnat de către MAI, prin DRPCIV. Poliția Română este doar beneficiar, iar fiecare inspectorat de poliție și-a împărțit autospecialele, în funcție de nevoi”, ne-au spus aceleași surse.

MAI: „Inspectoratele trebuie să le monteze”

Reprezen tanții MAI ne-au transmis că „rampele se pot monta la service-uri autorizate Dacia, din fiecare ju deț”: „Achiziția s-a făcut în condiții cât mai avantajoase. S-ar fi plătit bani mai mulți dacă erau luate cu rampe. Așa, s-a preferat cumpărarea unor mașini în plus. Însă, inspectoratele au un buget din care pot plăti costul, fără să îi pună pe polițiști să dea bani din buzunare”.

Peste 2.800 de autovehicule pentru Ministerul Afacerilor Interne

La începutul acestui an, primul lot de autoturisme Dacia Logan achiziționate în cadrul celei de a doua etape a procesului de reînnoire a parcului auto al MAI a fost predat Poliției Capitalei. „Acum suntem, deja, în etapa a doua, asta înseamnă alte 2.879 de autoturisme, dintre care 2.341 sunt destinate Poliției Române”, spunea Gabriel Oprea, în ianuarie 2015. Începând de atunci, s-a stabilit recepționarea, în etape, a întregului lot de peste 2.800 de autospeciale, destinate tuturor structurilor MAI: Poliție, Jandarmerie, Poliție și Pompieri.