Ca după război. Covid-19 lasă șomeri 500.000 de britanici

Ca după război. Covid-19 lasă șomeri 500.000 de britanici

Ministrul de finanţe, Rishi Sunak, a anunţat recent un nou program de susținere a locurilor de muncă, program ce este, însă, mai puțin generos. Analiștii economici se așteaptă ca rata șomajului să crească în lunile următoare de la 4,1%, cât este în prezent, până la aproape 10%, scrie Rador.

Boris Johnson: Eram prea gras

De partea sa, premierul britanic Boris Johnson a comentat că „era prea gras” în momentul în care s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2, precizând că de atunci a slăbit 11,79 kilograme.

Gras sau slab, Johnson a avut șansa pe care zecii de mii de britanici nu au avut-o, pierzând lupta cu SARS-CoV-2: o armată de medici și asistente a roit în jurul celui care minimaliza pandemia

„Trebuie să recunosc că motivul pentru care am avut o experienţă atât de urâtă cu această boala este că, deşi eram aparent sănătos tun când am contractat boala, aveam o problemă preexistentă - prietenii mei, eram prea gras”", a declarat Johnson într-un discurs online în faţa membrilor Partidului Conservator, scrie și Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Locatarul din 10 Downing Street a declarat, pe de altă parte,  că speculaţiile potrivit cărora încă suferă de efectele coronavirusului au fost „aiureli” vehiculate de adversarii Brexit-ului.