Imediat cum a absolvit liceul cu profil agricol, unul dintre multele încă existente la începutul anilor ’90, Vasilică s-a avântat în câmpul muncii, la Stațiunea de Cercetare Viticolă de la Pietroasele, așezare celebră pentru soiurile superioare de vin și pentru descoperirea tezaurului vizigot cunoscut sub eticheta „Cloșca cu puii de aur”. Practica, inițial, dogăria sub îndrumarea lui Nea Fănică, iar când mentorul a ieșit la pensie, i-a luat locul. Vasilică a ajuns, în următorii paisprezece ani, să iubească butoaiele vechi de stejar care adăposteau în pântecele lor până la 10.000 de litri de licoare galbenă ca soarele sau roșie ca sângele lui Bachus.

Start cu 1.000 de litri

„Am deprins, în timp, tainele vinificației și, cum câștigam bani puțini la Stațiune, am început să fac propriul vin. Cererea era uriașă, dezvoltasem deja o rețea de clienți. Cum procedam? Cumpăram struguri de la oamenii locului, iar vinul îl preparam la un prieten, aici, în Pietroasele. La început, produceam 1.000 de litri, apoi 2.000 de litri, apoi 3.000… În paralel, am continuat și cu dogăria, munceam pe brânci”, își amintește Vasilică Roșca, în timp ce agită discret un pahar cu picior delicat în care lucește ademenitor aurul tămâioasei.

„Ce buchet unic, aproape că nu-l poți descrie în cuvinte. Testați-l!”, mă îndeamnă meșterul dogar. Nu-l refuz, iar aroma albului sec îmi desfată pentru câteva clipe, nestingherită, simțurile. „Unde am rămas?”, se dumirește gazda mea, pentru a relua aproape instantaneu: „Așa… La 25 de ani m-am căsătorit, a venit primul copil, Andreea, și am fost nevoit să-mi cumpăr teren aici, să mă așez. Apoi, prin 2000, l-am cunoscut pe Ștefan Constandache, chimist. Și el făcea vin. I-am reparat niște butoaie din lemn, i-am mai dat câteva sfaturi legate de procesul vinificației, ușor-ușor ne-am apropiat. El știa că eu caut loc de casă în Pietroasele și cum deținea deja unul mi-a propus să ne asociem, să punem bazele unei crame chiar în locul în care ne găsim acum”.

Butoaiele lăsate în voia sorții

Vasile Roșca își rotește privirea peste curtea sumețită deasupra câmpiei. E mândru de ce-a realizat și când vorbește din nou se simte acest orgoliu din felul în care apasă pe fiecare cuvânt: „Am început să facem vin împreună, anii au trecut, iar prin 2004, pe când mergeam spre Bistrița, s-a întâmplat și minunea. La un moment dat, pe marginea șoselei, am zărit o gospodărie dezafectată care se ocupase înainte cu fabricarea vinului. Miau atras atenția zeci de butoaie imense abandonate, aveau, fiecare, 10.000 de litri capacitate. Splendide! Dar din păcate prea șubrede pentru a mai putea fi redate viticulturii. Atunci s-a născut ideea unor butoaiecăsuțe. Doi ani m-am străduit să le recondiționez, iar când au fost gata găsisem și numele cramei, și numele pensiunii”.

Așa a apărut firma „La Butoaie”, altoită pe o afacere cu vinuri și evidențiată prin șase locuințe-butoi, cu câte două paturi cu talie subțire: „A ieșit ceva frumos, chiar interesant, străinii se dau în vânt după somnul în butoaie. Și când mă gândesc că m-a costat mai mult să le aduc acasă decât să le cumpăr. 400 de lei am plătit pentru unul, o nimica toată”, apreciază Vasilică. Căsuțele rotunde, cu doage în loc de pereți, arată, într-adevăr, minunat. Și nu trebuie să plătești decât 70 de lei pentru a înnopta în inima lor.

Turiștii sunt invitați la cules

Culesul strugurilor durează aproape două luni la Crama Roșca. Începe în septembrie și se termină pe la sfârșitul lui octombrie. „Sunt turiști care participă la recoltare, la procesul de vinificație. Oricine ne vizitează, este invitat. Mai ales că avem soiuri nobile, rare, unele pe cale de dispariție. Am replantat multă viță de vie, în special Tămâioasă românească și Busuioacă de Bohotin. Avem planuri mari, vrem să construim o cramă și în vie, lângă butuci”, se entuziasmează Vasilică Roșca.

Niciun leu din fonduri europene

Odată cu apariția celor șase butoaie-căsuțe, turiștii au început să bată la porțile cramei Roșca. „Oamenii sunt atrași de aceste butoaie, dorm în ele, gustă, gratuit, mai multe soiuri de vin, bat dealul cu piciorul. Le place. Mai avem cinci camere impecabile, costă 120 de lei pe noapte, dar turiștii tot de butoaie ne întreabă”, se minunează Vasilică. De remarcat că familia Roșca n-a abandonat nicio clipă ideea de a trăi din producerea vinului. Din contră! „Poate vă vine greu să credeți, dar tot ce-am realizat aici se datorează vinului. N-am luat niciun leu din fonduri europene. Am cumpărat vie – multă -, am scos vița veche și am plantat viță de vie tânără: Tămâioasă românească și Busuioacă de Bohotin, soiuri rare, în pericol de dispariție”, clamează Vasilică Roșca.

Pledoarie pentru Tămâioasa românească

 „De la 1.000 de litri, la început, am ajuns să facem 80.000 de litri de vin, din care 30.000 de litri doar Tămâioasă”, se umflă în pene Vasilică. Are și motive: produce, anual, 10.000 de litri de Tămâioasă românească dulce, 10.000 de litri de Tămâioasă demi-dulce și 10.000 de litri de Tămâioasă vin sec. În rest, merlot, fetească albă, fetească neagră… Un miracol, pentru o cramă de familie! Mai ales în zilele noastre, când, (și) din cauza fărâmițării proprietății, Tămâioasa aproape a dispărut din podgorii. „S-a pierdut, și nu doar din cauza reîmproprietăririi care a dus, în timp, la abandonarea viilor. Tămâioasa este un soi sensibil la făinare, la boli, trebuie îngrijită atent. Noi ținem steagul sus, ar fi păcat să se piardă”, mă asigură Vasilică.

Adulmecă buchetul din paharul învârtit amețitor și, când soarbe lichidul gălbior, cu nările fremătânde și ochii închiși, îmi dau seama că nu glumește. Omul chiar iubește Tămâioasa. Cinste lui!

 

2018, an-record pentru Merlot

Nimic nu-i lăsat la voia întâmplării în curtea familiei Roșca. „Pare doar o poveste frumoasă, dar nu e. Nu faci bani așa, după ureche, vânzând vin. De exemplu, când se apropie culesul, mergem regulat în vie, luăm probe cu refractometru, măsurăm cantitatea de zaharină, nu culegem la întâmplare. Ideal ar fi să începi recoltarea de la 200 de grame/litru zaharină, pentru vinurile albe seci, și peste 200 grame/litru pentru vinurile roșii. 2018 a fost un an excepțional pentru Merlot. A avut între 280 și 300 de grame de zaharină la litru! Un record”, mă asigură Vasilică Roșca