Bulgaria. Şapte întrebări incomode privind scandalurile cu serviciile din informaţii

Bulgaria. Şapte întrebări incomode privind scandalurile cu serviciile din informaţiiBulgaria. Sursa foto: Dreamstime

În Bulgaria, în mod evident, nu există polițiști profesioniști, politicieni cu autoritate și oameni de stat care gândesc, ci doar artiști de circ, intriganţi, scenariști și marionete.

La această presupunere justificată se poate ajunge în urma scandalurilor legate de vămile din ţară. Până acum, avem un director arestat al Agenției Vamale - Petia Bankova, demisia prezentată și retrasă a secretarului-general al Ministerului Afacerilor Interne, Jivko Koţev (a fost concediat între timp), fotografii și o scurgere de Mijloace Speciale de Informaţii (MSI), acuzații și contraacuzații, lovituri pe la spate și apărarea eroică a persoanelor compromise. Puţin probabil ca sfârșitul acestui serial să fie vizibil înainte de alegeri. Toate acestea ridică o serie de întrebări incomode.

1. De ce sunt implicate aceleaşi persoane în scandalurile cu serviciile speciale în Bulgaria?

Politicienii, serviciile și procuratura s-au bazat întotdeauna pe memoria scurtă a societăţii civile. Fiecare scandal care seamănă cu cel actual umează aceeaşi schemă, iar uneori chiar personajele principale se repetă. În acest caz, unul dintre cei arestați împreună cu directoarea Agenţiei Vamale, Petia Bankova, este Marin Dimitrov, care este prezentat drept om de afaceri din Haskovo.

El are o biografie foarte interesantă. Dimitrov este angajat al Ministerului de Interne din 1985, unde s-a pensionat. Apoi apare la Agenția Executivă pentru Pescuit (AEP) pe vremea Mişcării Naţionale Simeon II și a Mişcării pentru Drepturi și Libertăţi (DPS), unde a fost avansat treptat până la funcția de șef.

În 2009, Dimitrov, ministrul adjunct al Afacerilor Interne, Raif Mustafa, și omul de afaceri Rosen Marinov au fost arestați în urma unui scandal după o acțiune a Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS), susţinându-se că au participat la o schemă de mită în valoare de 100.000 de leva.

Scopul a fost să facă lobby pe lângă șeful AEP pentru a se retrage contestația formulată la Curtea Supremă Administrativă (CSA) privind suspendarea unei achiziții publice pentru achiziționarea de bărci. Concursul a fost câștigat de firma omului de afaceri, dar Marin Dimitrov a insistat ca acea comandă să fie sistată.

Înalta Curte de Casaţie din Bulgaria i-a achitat complet pe Mustafa și Marinov

După o arestare de 12 zile, Dimitrov a devenit martor împotriva lui Mustafa și Marinov, al căror caz a fost raportat CE de mai multe ori ca semnificativ în lupta împotriva corupției la cele mai înalte niveluri ale puterii. În cele din urmă, Înalta Curte de Casaţie i-a achitat complet pe Mustafa și Marinov.

În calitate de șef al Agenţiei Exective pentru Pescuit, Comisia privind Studierea Dosarelor din Bulgaria a spus că el a fost angajat cu normă întreagă al fostei Securități de Stat. După scandalul de mită, el a plecat și s-a întors la Haskovo. S-a vorbit apoi din nou despre el legat de așa-numitul proces de canibalism. Ministrul Afacerilor Interne de atunci, Boiko Raşkov, a explicat că Dimitrov a fost unul dintre martorii amenințărilor lui Boiko Borisov la adresa familiei fostului șef al Fondului pentru Agricultură, Svetoslav Simeonov. Nu a rezultat nimic din acea anchetă.

De-a lungul anilor, secretarul-general al Ministerului Afacerilor Interne, Jivko Koţev, a ajuns și el în mass-media, dar din motive deosebit de neplăcute. În 2010, de exemplu, ministrul de Interne de atunci, Ţvetan Ţvetanov, l-a numit șef al Direcţiei Regionale a Misterului de Interne la Veliko Târnovo.

Scandalul cu „bebeluşul din congelator”

Chiar atunci a izbucnit scandalul cu "bebeluşul din congelator" şi patru medici de la Spitalul Gorna Oriahoviţa au fost arestaţi. La acea vreme, de la tribuna parlamentară, Ţvetanov flutura date obţinute prin Mijloace Speciale de Informaţii. Bebelușul era de fapt un embrion, dar viețile medicilor au fost distruse de întreaga poveste.

Apoi a venit povestea de la Liaskoveţ, unde, în 2014, agentul Emil Şarkov a fost ucis în timpul unei operațiuni speciale de arestare a lui Petko Petkov, care se baricadase în casă. Din cauza acestui caz, Jivko Koţev este printre cei sancţionaţi - să nu fie avansat în carieră. Apoi a lucrat pentru poliţia de investigaţii criminale, la un moment dat a fost șeful Direcției Regionale a Ministerului Afacerilor Interne din regiunea Sofia.

Ascensiunea sa coincide cu sosirea la putere a coaliţiei Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată (PP-DB) - mai întâi a activat temporar ca secretar-general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, iar după scandalul din jurul înlăturării lui Petăr Todorov din funcția de secretar-general, el i-a luat locul. La acea vreme, el a fost prezentat de ministrul de interne Kalin Stoianov drept un mare profesionist.

Ce rol are Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată

Nici directoarea Agenţiei Vămilor, Petia Bankova, nu este de ieri în joc. Bankova este absolventă a Academiei Ministerului Afacerilor Interne, iar şase ani mai târziu a absolvit și dreptul la Blagoevgrad. Apoi a devenit şi doctor în securitate națională la Universitatea pentru Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării.

Ultima dată a fost studentă la seral la Academia Militară „G.S. Rakovski”, unde a terminat cu master în psihologie. Ea a început să lucreze în anul 2002, când a fost numită într-un post public la Direcţia de Informaţii Operative şi Tehnice din cadrul Ministerului de Interne de la Sofia. Acesta este un serviciu care foloseşte Mijloace Speciale de Informaţii. În 2007, ea a început munca la Serviciul Naţional de Securitate - Ministerul de Interne, unde rămâne şi după înfiinţarea Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS).

Acolo trece prin toate treptele ierarhice, până ajunge în funcţia de şef de departament într-o direcţie specializată. În august 2023, ministrul bulgar de finanţe, Asen Vasilev, o numeşte în funcţia de şefă a Agenţiei Vamale. În luna februarie, el a anunţat, în mod surprinzător, că vrea să fuzioneze Agenţiei Naţională pentru Venituri şi Agenţia Vamală. Atunci, directorul de până atunci al Agenţiei Vamale, Pavel Tonev, a fost numit în funcţia de consilier al său, iar Bankova a devenit şefă.

2. Cum e posibil să existe contrabandă, dar să nu avem contrabandişti?

Potrivit parchetului, în acest caz există un grup infracţional organizat în care intră Bankova, Marin Dimitrov, fiul său, Ştefan Dimitrov, precum şi Nikolai Nikolov, devenit cunoscut prin porecla "Paskal". În timpul anchetei au fost efectuate 30 de percheziţii şi confiscări în case private, încăperi de serviciu şi autovehicule. Au fost ridicate o serie de probe fizice - telefoane mobile, documente, note, caiete cu însemnări, calculatoare, o sumă mare de bani în diferite valute, 1.501 cutii mari de ţigări (15.010.000 țigări scurte) etc.

În acest context, este ciudat că pentru niciunul dintre reținuți nu exista acuzaţii de contrabandă. Există o acuzaţie pentru un grup infracțional organizat cu scopul de a face contrabandă, dar nu pentru un caz anume de contrabandă. Mai mult, niciuna dintre persoanele denumite contrabandist nu a fost nici măcar anchetată sau condamnată.

Principalul învinuit pentru grupare infracţională organizată la vamă, Pascal, nu a fost arestat deloc, dar este încă căutat. El este un fost vameș care locuiește de ani de zile în Grecia. Există publicații care îl leagă de Konstantin Dimitrov-Samokoveţa și Ivan Todorov-Doktora, care au fost împușcați în anii aceştia, dar nu a fost niciodată pus sub acuzare pentru contrabandă.

Dacă acum a sosit „ora de aur” a anchetatorilor, de ce nu au așteptat ca "Paska" să intre în țară pentru a face asta? Oare el nu este deja dispărut într-o țară fără acord de extrădare? Și oare nu se va dovedi în cele din urmă că e un alt agent al serviciilor secrete care a trebuit să fie „salvat”?

3. Care este mai exact rolul secretarului general al MAI?

Fără îndoială, cel mai misterios în acest caz este comportamentul secretarului-general al Ministerului de Interne, Jivko Koţev. Subiectul legat de demisia sa şi retragerea care a urmat apoi, totul seamănă mai degrabă cu un ritual al mafiei, nu cu retragerea unei proceduri obişnuite. Cu atât mai stranie este insistenţa coaliţiei PP-DB ca el să îşi menţină funcţia, cu toate că este foarte clar că este implicat în ancheta parchetului privind vămile.

În timpul singurei sale apariţii publice de la apariţia scandalului, el apărea ca un om deosebit de speriat. Evident că este dispus să cedeze unor presiuni, să îşi dea demisia, să o retragă, ceea ce este un semn clar că probabil este un om dependent. De aceea, potrivit celor mai multe forţe politice, nu poate fi un granat nici pentru o activitate bună la Interne, ca om care ocupă cea mai înaltă funcţie profesională în instituţie, nici pentru alegeri corecte - ca şef al structurii pentru desfăşurarea alegerilor.

Cu atât mai ciudate sunt explicaţiile lui Koţev privind legăturile sale cu anchetaţii Marin şi Stefan Dimitrovi, cu care el are o serie de poze, iar asta într-un context prietenesc - acestea nu au fost făcute în secret, dimpotrivă - Koţev a pozat de bunăvoie. În una din poze arată un ceas scump, despre care se susţine că este un cadou din partea lui Stefan Dimitrov.

Anchetă de contrabandă de la Agenţia Vamală din Bulgaria

Apoi devine clar că el a fost interogat şi în cabinet, şi în locuinţa sa, că au avut loc percheziţii cu privire la ancheta de contrabandă de la Agenţia Vamală. Koţev a confirmat că, la data de 3 aprilie, a fost chemat la Comisia Anticorupţie pentru a oferi date privind un proces penal. Ulterior au avut loc "anumite acţiuni procesuale în biroul său de la serviciu şi în locuinţă sa". El a refuzat să spună despre ce este vorba, dar nu au fost adevărate afirmaţiile legate de mari sume de bani.

Există îndoieli justificate că Koţev este al treilea martor anonim, iar fragmente din mărturia sa au ajuns în spaţiul public. Acolo, el recunoaște că îl cunoaște pe Marin Dimitrov din 2022, că au ajuns la el informaţii, pe linie de serviciu, că acesta se ocupă de contrabandă, dar, cu toate acestea, a continuat să ţină legătura cu el.

O dată din loialitate faţă de fostul ministru bulgar de interne şi actual deputat de la PP, Boiko Raşkov, a două oară - din interes operațional, pentru a obține informații de la el. Lăsând deoparte faptul că nu este treaba secretarului general al Ministerului Afacerilor Interne să se prefacă a fi lucrător operativ și să mențină relații cu oameni anchetați, nu este clar exact ce informații a extras de la Dimitrovi și ce a făcut cu ele.

Ba mai mult, martorul recunoaște că l-a cunoscut și pe contrabandistul mitic "Paskal", dar când a aflat de proasta sa reputație, a evitat contactul cu acesta. Un comportament destul de ciudat pentru un om care ar trebui să lupte cu infracţionalitatea, nu să o observe pasiv.

4. Se va ajunge oare la Asen Vasilev?

Într-o ședință de la miezul nopții, la propunerea formaţiunii Există un Astfel de Popor, parlamentul a creat "Comisia temporară pentru investigarea practicilor de corupţie de la Agenția Vamală și eventualul rol al lui Asen Vasilev în acestea”. În timpul votului său, PP-DB a anunțat că o vor susține dacă a doua parte a numelui va fi scoasă din titlu - privind posibilul rol al lui Asen Vasilev.

Cu toate acestea, majoritatea nu a fost de acord. Comisia îl va audia probabil pe șeful DANS, Plamen Toncev, pe ministrul bulgar de interne, Kalin Stoianov, pe deja fostul ministru de finanțe Asen Vasilev, pe Pavel Tonev, care până de curând a fost şeful Agenţiei Vamale, adică partea nearestată a conducerii vămilor din Bulgaria, precum și pe șefa Agenţiei Vamale, dacă va fi eliberată din arest.

Oricum am privi lucrurile, Asen Vasilev are o legătura directă cu scandalul. Cel puţin pentru că el a numit-o pe Bankova în funcție, iar înainte de asta şi ca şefă adjunctă a vămilor. Vasilev nu este pentru prima dată ministru de finanţe şi de fiecare dată a schimbat conducerea vămilor. Dacă nu bănuia ce se întâmplă acolo, înseamnă că cel puțin nu era apt pentru post, pentru că a avut încredere în oameni nepotriviți.

Vasilev a apărat-o pe Bankova după arestare

Vasilev însuși a apărat-o cu înverșunare pe Bankova după arestare. "Sper cu tărie că această acțiune nu este îndreptată împotriva muncii efective a doamnei Bankova. De când a devenit șefa Agenției Vamale, s-a confiscat o cantitate record de droguri, inclusiv 170 kg de heroină în port. La un semnal al guvernului austriac și de la alte servicii au fost demişi peste 20 de vameși, inclusiv șefi de puncte de frontieră și șefi de tură unde exista contrabandă.

Celălalt lucru pe care a reușit să-l facă doamna Bankova este că avem deja vameși din SUA, la vama de la "Kăpitan Andreevo" și la Burgas. Așteptăm oficiali vamali din Anglia la "Kăpitan Andreevo", din câte am înțeles, acțiunea a avut loc înainte de întâlnirea ei cu ambasadorul Austriei, astfel încât să vină și vameși austrieci", a anunțat Vasilev.

Cu toate acestea, declarațiile sale nu răspund la întrebarea ce făcea Agenția Vamală înainte de numirea Petiei Bankova, dacă abia acum a început să lucreze. Cu toate acestea, cabinetul lui Denkov a fost la putere timp de nouă luni, iar şeful de dinainte al Agenţiei Vamale, Pavel Tonev, a fost foarte lăudat și făcut consilier al lui Vasilev după plecarea sa de acolo.

5. Care este jocul procuraturii din Bulgaria?

"Potrivit datelor, asupra domnului Koţev, la data de 3 aprilie 2024, s-au exercitat presiuni din punct de vedere psihologic pentru a demisiona din funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. Domnul Koţev afirmă că a fost amenințat că, dacă nu demisionează, va fi acuzat pentru o infracțiune gravă și reținut.

Presiunea a fost exercitată de persoana care îndeplineşte temporar postul de procuror general, Borislav Sarafov, cu participarea șefului administrativ al Procuraturii Sofia, procuror Iliana Kirilova, și în prezența adjunctului acesteia, Hristo Krâstev, precum și a președintelui Comisiei Anticorupție, Anton Slavcev". Asta a scris, cu o zi înainte de a părăsi funcţia de premier, Nikolai Denkov, în cererea de verificare adresată procurorului Daniela Taleva, care este singura care are dreptul de a îl ancheta pe procurorul-general.

Unii dintre cei amintiţi au recunoscut că au luat parte la o astfel de întâlnire, dar neagă că s-ar fi exercitat vreo influenţă. "Nu s-a exercitat nicio influenţă. Nici fizică, nici psihică, i-a fost asigurat un avocat. Jivko Koţev a cerut o întâlnire cu procurorul general. Vă spun cum stau lucrurile. A cerut o întâlnire cu procurorul-general, am participat şi eu. Domnul Sarafov i-a spus că va fi anchetat şi să îşi facă singur calculele", a declarat procurorul Iliana Kirilova pentru bTV.

DANS și Comisia Anticorupţie au acționat în condiții de urgență

"După părerea mea, ordinea de clarificare a afirmațiilor prezentate în semnalarea premierului este exact aşa cum a indicat-o el - de către autoritatea cu competenţe în domeniu şi în mod corespunzător. Nu cred că clarificarea acestor circumstanțe ar trebui făcută de către mass-media”, a declarat procurorul adjunct de Sofia, Hristo Krâstev, pentru televiziune. Președintele Comisiei Anticorupție a negat și el că ar fi fost exercitate presiuni, dar nu a negat că a fost prezent.

Chiar dacă nu s-au exercitat presiuni asupra lui Koţev, scopul întâlnirii sale fără precedent cu o grămadă de șefi ai instituţiilor de anchetă nu este deloc clar. Chiar și în timpul operațiunii de la vamă s-a dezvăluit că DANS și Comisia Anticorupţie au acționat în condiții de urgență.

Parchetul a făcut această distincție în anunțul său oficial despre arestări. Aceasta înseamnă că nu a fost solicitată permisiunea nici de la parchet, nici de la instanță pentru percheziții, pentru ridicarea de probe materiale. Apoi a intervenit şi parchetul, s-au făcut interogări, s-au aprobat de instanță procese verbale de sechestru, s-au formulat acuzații și s-au cerut măsuri de reţinere.

Clarificarea rolului procuraturii din Bulgaria

Potrivit informațiilor apărute, este foarte posibil ca secretarul-general al Ministerului Afacerilor Interne să fi devenit martor protejat al procuraturii. Dacă lucrurile stau astfel, întoarcerea sa ulterioară la Ministerul Afacerilor Interne se poate să fi stricat afacerea, ceea ce înseamnă că ar putea fi foarte curând în rolul unui acuzat. Mai mult, mărturia lui este probabil înregistrată în fața unui judecător.

Abia acum urmează clarificarea rolului procuraturii, în funcție de persoanele pe care le va interoga, dacă se va opri cu acuzațiile de până acum - Petia Bankova, Stefan și Marin Dimitrovi și "Pakcal" (în lipsă), sau va extinde cercul. Cât de puternice sunt dovezile și se vor susţine în instanță? De asemenea, nu este clar cum a început acțiunea - la semnalul cui, de când și împotriva cui au fost aplicate Mijloacele Speciale de Informaţii (MSI)?

6. De ce nu este impresionat nimeni de scurgerea de MSI?

Așa cum se întâmplă de obicei în scandalurile care implică serviciile speciale, în spațiul public au apărut procese-verbale din anchete, fotografii, materiale obținute prin instrumente speciale de informații. Și din nou, nimeni - nici DANS, nici Ministerul de Interne, nici parchetul - nu este impresionat. Iar asta nu se aplică doar în cazul vămilor, ci și în cazul cunoscut sub denumirea de "Opt pitici", precum și în cazul scandalului cu Martin Bojanov-Notarul.

Toate acestea se întâmplă pe fondul refuzului ministrului de Interne Kalin Stoianov de a le spune parlamentarilor dacă Martin Bojanov-Notarul, care a fost împuşcat, a fost un colaborator secret al Ministerului bulgar de Interne. De asemenea, nici procurori superiori nu vor să dezvăluie detalii în Adunarea Națională cu privire la cazurile publice, deoarece pot dezvălui secrete din anchetă și pot ajunge sub răspundere penală. Și se ajunge la DANS, care refuză orice informație, pentru că totul este secret acolo.

De ce nimeni nu se autosesizează pentru scurgerea de informații sensibile care ar putea compromite un viitor proces? Nu ar trebui ca vinovații să fie identificaţi și scoși din ancheta ulterioară? Sau pasivitatea este o dovadă indirectă a faptului că informația este direcţionată şi scăpată deliberat de parchet?

7. Care este rolul compromiterilor în scandalul din Bulgaria?

PP-DB văd în ceea ce se întâmplă la Ministerul de Interne şi la Agenţia Vamală un "eveniment multifuncţional activ, organizat înainte de alegeri pentru a compromite concurentul politic". Pentru a confirma această teză, preşedintele formaţiunii Democraţi pentru o Bulgarie Puternică, Atanas Atanasov, a dat ca exemplu un "eveniment" similar înainte de alegerile locale, de care DANS a "avut grijă pentru a compromite votul la aparate".

Atunci DANS l-a acuzat pe viceministrul Guvernului Electronic, Mihail Stoinov, că a manipulat aparatele de vot la alegeri. În același timp, GERB, DPS, "Văzrajdane" și Există un Astfel de Popor au anunțat că alegerile au fost deja compromise și au cerut Comisiei Electorale Centrale (CEC) să anuleze votul la aparate. Prim-ministrul de atunci, Nikolai Denkov, a cerut demisia șefului adjunct al DANS, acuzându-l că a provocat în mod deliberat scandalul pentru a compromite guvernul.

Implicații la vârful puterii din Bulgaria

Acum PP-DB susțin că se încearcă manipularea alegerilor în favoarea DPS și GERB. Și faptul că Jivko Koţev a rămas în funcția de secretar-general al Ministerului Afacerilor Interne ar garanta că acest lucru nu se va întâmpla. Asta ar putea fi o glumă proastă dacă Koţev rămâne și alegerile vor fi totuşi compromise.

Este evident că acesta este doar începutul unui lung război de compromiteri înainte de alegeri. Cu siguranță îl va implica pe până de curând ministru de finanțe Asen Vasilev, pentru al cărui rol în vămi s-a constituit deja o comisie parlamentară specială, pe Atanas Atanasov - din cauza unuiscandal cu informațiile militare, pe Boiko Raşkov - din cauza legăturilor cu tatăl și fiul Dimitrovi, care sunt anchetaţi, pe Kiril Petkov - legat de ancheta demarată după acuzațiile ministrului guvernării electronice Alexandr Iolovski.

(Articol de Aleksandr Aleksandrov, SEGA; Traducerea: Mirela Petrescu)

Ne puteți urmări și pe Google News