Solicitanții vor fi scutiți de plata taxei pentru primul buletin electronic emis. Costurile cu emiterea acestuia va fi acoperit cu bani din bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile.
Buletin electronic fără taxă de emitere la prima solicitare. Proiectul de la MAI se află în dezbatere publică și se aplică persoanelor cu vârsta mai mare de 14 ani. Acestea vor fi scutite de la plata contravalorii cărții electronice de identitate solicitate în cazul primei cereri.
Buletin electronic gratuit, proiect aflat în dezbatere publică
Condiția de vârstă se consideră a fi îndeplinită cu 180 de zile înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Pentru un astfel de buletin electronic emis cu un termen de valabilitate de cinci ani, intervalul de timp se consideră a fi îndeplinit cu 180 de zile înainte de împlinirea acestuia.
Exceptarea de la plata taxei de „buletin” se va aplica atunci când este vorba de primul act de identitate al unei persoane. Acesta trebuie solicitat la împlinirea vârstei de 14 ani.
De asemenea, se aplică atunci când acesta se preschimbă sau când datele conținute au suferit modificări. La modificări se încadrează: numele sau prenumele titularului ori domiciliul se schimbă, în cazul deteriorării, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate și altele.
Se adaugă o nouă excepție de la plată
La situațiile în care se aplică acum excepția de la plata contravalorii actelor de identitate se adaugă una nouă. Aceasta se referă la emiterea primului buletin de identitate.
Potrivit OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, sunt exceptate în prezent de la plata contravalorii actelor de identitate: persoanele care sunt victime ale calamităților naturale, incendiilor sau ale altor dezastre și care declară pe propria răspundere, la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază teritorială domiciliază ori își au reședința, faptul că actul de identitate a fost pierdut, distrus sau deteriorat ca urmare a producerii unei astfel de situații; cetățenii români aflați în străinătate în situații deosebite.
Costul pentru noul buletin electronic este suportat din PNRR
Proiectul stabilește că sumele necesare decontării cărților electronice de identitate sunt accesate din alocarea financiară disponibilă în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Sumele provin din Componenta 7 – Investiția 8 – Carte de identitate electronică și semnătură digitală calificată. Asigurarea contravalorii cărților electronice de identitate din fondurile amintite „se realizează doar în perioada de implementare a P.N.R.R., pentru o singură carte electronică de identitate”.
La începutul anului s-a stabilit că vor fi scutiți cetățenii de plata taxei pentru emiterea unui act de identitate electronic. Guvernul a luat decizia pentru a încuraja populația să-și facă acte de identitate electronice.
Mai exact, statul va suporta cheltuielile cu emiterea a cel puțin cinci milioane de cărți electronice. Banii alocați ajung, potrivit estimărilor făcute de autorități, pentru actele electronice emise în următorii trei ani.