Inima lui Vladimir Bukovski s-a oprit duminică, 27 octombrie 2019. Avea 77 de ani, dintre care 12 petrecuți în Gulagul sovietic: închisori, lagăre, clinici psihiatrice, tot tacâmul terorii. A fost unul dintre ultimii mari luptători împotriva comunismului și a murit în exil, într-un cvasi-anonimat răsunător.

Cine mai are nevoie de anti-comuniști? Ei au fost folositori – poate – înainte de 1989. Dar astăzi? Locul lor este pe niște piedestale de bronz fastuoase, cocoțați cât mai sus, pentru a nu se auzi ce spun. Pentru a înceta să dea apă la moară defetiștilor reacționari care văd în globalism un altfel de internaționalism socialist, în corporatismul biruitor un alt chip al centralismului democratic și în puterea absolută a ONG-urilor o altfel de dictatură a proletariatului.

Poate că unii dintre noi am avut o percepție greșită asupra comunismului. Dacă un tânăr citit precum istoricul CNSAS Mădălin Hodor spune că victimele Reeducării de la Pitești au fost „Niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”, în vorbele sale trebuie să fie un sâmbure de adevăr.

În decembrie 2010, Comisia Europeană a împiedicat câteva state foste comuniste – România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Lituania și Estonia – să adopte o lege care interzicea negarea crimelor comunismului, după modelul negării Holocaustului.

Poate că noi, cei care am trăit în interiorul Lagărului comunist am fost subiectivi, cârcotași și văicăreți. Nu am știut să apreciem binele care ni se făcea cu forța.

Profesoara mea de Franceză (cu care discuțiile depășeau sfera „Concordanței timpurilor” și a lui „Si conditionnel”) îmi povestea șocul pe care l-a avut când, beneficiind de o bursă, a nimerit la Paris exact în miezul aprins al evenimentelor din 1968. Din limuzinele cu șofer coborau studente cu fuste scurte, cizme de piele „mușchetar” peste genunchi cu toc cui și mantouri până la pământ. Erau celebrele „minettes”. Fără să se teamă că-și strică manichiura puneau mâna pe pietrele din caldarâm, spărgeau două trei geamuri, răcnind cu bărbăție „Marx, Mao, Marcuse” și „Je suis Marxiste”, apoi se suiau înapoi în limuzine și plecau acasă Chez Papa, unde le aștepta gustarea cu caviar și Veuve Clicquot. Între două acțiuni revoluționare, ele i se confesau profei mele uluite: „Ce fericită ești tu, Doina, că trăiești în socialism!”

Poate că mâna de copii care au strigat în decembrie 1989 acel neverosimil „Vom muri și vom fi liberi”, asemenea mucenicilor din primul veac al creștinismului, spălând străzile cu sângele lor, au fost doar niște „fanatici religioși” care și-au meritat sfârșitul. Poate că lucrurile trebuie nuanțate. La urma urmei, ei au fost dezavuați de popor, care l-a ales cu majoritate zdrobitoare pe cel ce i-a explicat, zâmbind larg și părintește, că „Ceaușescu doar a întinat nobilele idealuri ale socialismului”.

Cine mai are nevoie astăzi de un bătrân ranchiunos și revanșard ca Bukovski, capabil să pronunțe vorbe pline de ură ca acestea:

„Comunismul va continua să umble prin lume ca o stafie, ca un vampir, până când noi nu-i vom străpunge inima cu un țăruș”?

Vremurile noastre umaniste au nevoie de altfel de bătrâni: mai blajini, mai luminați, care să fi cunoscut comunismul din interiorul ministerelor nu al pușcăriilor sale, pentru a se pronunța în cunoștință de cauză. Mihai Șora, de pildă.

Ca să demonstrez reacționarismul lui Vladimir Bukovski, redau mai jos, fără comentarii, aprecierile sale despre Uniunea Europeană:

„E o adevărată enigmă pentru mine: nici bine n-a fost îngropat un monstru - Uniunea Sovietică, și este creat un altul, remarcabil de similar: Uniunea Europeană.

Ce este UE de fapt? Poate că examinând versiunea sovietică, putem afla un răspuns.

URSS era guvernată de 15 oameni nealeși, care se numeau unii pe altii și nu răspundeau în fața nimănui. UE este guvernată de doua duzini de oameni nealeși, care se numesc unii pe alții, se întâlnesc în secret, nu răspund în fața nimănui, și pe care nu-i putem demite.

Unii ar putea spune că UE are un parlament ales. Ei bine, și URSS avea un fel de parlament, Sovietul Suprem, care doar ștampila deciziile Politburoului. Cam ceea ce face și Parlamentul European, unde timpul de vorbire în plen este limitat în interiorul fiecărui grup, și de multe ori se ridică la un minut pe vorbitor.

În UE există sute de mii de eurocrați, cu salarii mari, cu personal, servitori, bonusuri și privilegii, cu imunitate penală pentru restul vieții, și care sunt pur și simplu mutați dintr-o poziție în alta, indiferent de ce fac sau nu reușesc să facă. Nu este asta exact la fel ca în regimul sovietic?

URSS a fost creată prin constrângere, și de multe ori prin ocupație militară. UE este creată, e drept, nu prin forța armată, dar prin constrângere și intimidare economică.

Pentru a continua să existe, URSS s-a extins din ce în ce mai mult. În momentul în care a încetat să se extindă, a început să se prăbușească. Iar eu cred că același lucru este valabil și în cazul UE.

Ni se spunea că țelul URSS era de a crea o nouă entitate istorică - poporul sovietic, și că trebuie să uităm de naționalitățile noastre, tradițiile și obiceiurile noastre etnice. Se pare că acesta este cazul și cu UE. Ei nu vor să fiți britanici sau francezi, ei vor ca voi toți să fiți o nouă entitate istorică - europenii, să vă suprimați orice sentimente naționale și să trăiți ca o comunitate multi-națională. După 73 de ani, același sistem a dus, în URSS, la mai multe conflicte etnice decât oriunde în lume.

În URSS, unul din obiectivele principale a fost distrugerea statului național. Și exact asta se observă astăzi în UE. Bruxelles-ul vrea să înghită statele naționale, pentru ca acestea să nu mai existe.

Corupția a fost generată în sistemul sovietic de sus în jos. La fel și în UE. Aceeași activitate de corupție endemică, pe care am văzut-o în vechea URSS, a înflorit și în UE. Cei care i se opun sau o expun, sunt reduși la tăcere sau interziși.

Nimic nu se schimbă. În URSS aveam Gulagul. Cred că și în UE avem un Gulag, unul intelectual, numit «corectitudine politică». Când cineva încearcă să-și exprime opiniile în chestiuni de rasă sau gen, sau când vederile lui diferă de cele aprobate oficial, este ostracizat. Acesta este începutul gulagului, începutul pierderii libertății voastre.

În URSS ne-au spus că e nevoie de un stat federal pentru a evita războiul. În UE vă spun exact același lucru. Pe scurt, aceeași ideologie stă la baza ambelor sisteme. UE este vechiul model sovietic prezentat în deghizare occidentală.

Dar, încă o dată: la fel ca URSS, UE poartă în ea semințele propriei prăbușiri. Din nefericire, când se va prăbuși - și o va face - va lăsa în urmă o distrugere în masă, iar noi vom rămâne cu uriașe probleme economice și etnice.

Vechiul sistem sovietic era incapabil să se reformeze. UE la fel. Dar există o alternativă la a fi condus de acele două duzini de oficiali auto-numiți de la Bruxelles. Se numește: independență. Nu trebuie să acceptați ce au plănuit pentru voi. De altfel, nu ați fost întrebați dacă vreți să aderați.

Eu am trăit în viitorul vostru, și n-a funcționat.”