Atenție, bugetari! Guvernul strânge punga în 2018

Atenție, bugetari! Guvernul strânge punga în 2018

Guvernul va îngheța angajările în administrația publică prin introducerea unui principiu nou: la două posturi vacantate, după 1 ianuarie 2018 va fi posibilă ocuparea doar a unui singur post. Cu alte cuvinte, Guvernul urmărește să evite cu orice preț creșterea numărului de salariați din administrația publică în viitor. Motivul: salariile vor crește în 2018 și Guvernul are nevoie să se încadreze în deficitul bugetar maxim de 3%.

Intenția Guvernului apare în proiectul de buget pe 2018, potrivit profit.ro. Practic, va fi acceptată doar înlocuirea unor angajați și numai cu încadrarea în noul buget, altfel angajările urmând să rămână blocate.

Deja Guvernul a decis în această vară ca, până la finalul acestui an, să blocheze orice angajare la stat, cu argumentul că se impune un plan de raționalizare a cheltuielilor publice inclusiv prin blocarea posturilor din administrația publică.

„A devenit aparatul birocratic din ce în ce mai mare şi se angajează în fiecare zi. Sunt cereri de sute şi sute, mii de oameni: purtător de ştamplilă, de semnătură, de program pe uşă şi aşa mai departe", a spus la acea vreme premierul Mihai Tudose.

Mai mult, ordonatorii principali de credite vor fi obligați să scadă cheltuielile cu bunurile și serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției cu 10% comparativ cu plățile din acest an (cheltuieli incluzând pe cele cu telefonia fixă, curățenie, carburanți, utilități, rechizite).

La sfârșitul lunii octombrie, în coaliție se discuta inclusiv despre varianta unor concedieri. Unul dintre cei mai informați lideri din coaliția de guvernare PSD-ALDE spunea că în "toate instituțiile publice" sunt prea mulți angajați și "în mod cert" se poate reduce numărul bugetarilor. 

"Toate instituţiile publice (au un număr supradimensionat de personal - n..r). Dacă mergem în orice instituţie publică la nivel central, vă spun eu că, din 100 de angajaţi, efectiv nu muncesc mai mult de 60-70. Restul, pe internet. Deci există spaţiu de reducere a numărului de personal în orice instituţie. Trebuie făcut un audit de către fiecare ordonator principal de credite pe instituţiile centrale şi din subordine şi în mod cert se poate reduce numărul de personal din instituţiile bugetare", spunea, la Bistrița, secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu.