Budapesta atac dur la Iohannis: „Este antimaghiar”. Ce-i supără pe unguri

Budapesta atac dur la Iohannis: „Este antimaghiar”. Ce-i supără pe unguriPéter Szijjártó. Sursa foto: Arhiva EVZ

Președintele Klaus Iohannis este acuzat de antimaghiarism după ce a atacat la Curtea Constituțională o lege prin care Guvernul ar trebui să negocieze cu Ungaria pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei.

Ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto a lansat un atac extrem de dur împotriva președintelui Klaus Iohannis, spunând că este un politician „antimaghiar”. Oficialul Guvernului de la Budapesta a avut o postare pe Facebook unde a reacționat împotriva deciziei președintelui român de a ataca legea cu pricina la CCR.

„Din păcate, președintele României este un politician foarte antimaghiar. El se folosește constant de Ungaria și guvernul maghiar în campania electorală din România. Mai mult, aduce în mod intenționat prejudicii cooperării maghiaro-române și nu se ocupă de chestiuni care sunt importante pentru popoarele maghiar și român”, a afirmat șeful diplomației de la Budapesta.

Peter Szijjarto a precizat că punctele de trecere a frontierei dintre cele două țări nu au doar valoare simbolică, ci și practică deoarece aduc mai aproape comunitățile din ambele părți și fac viața mai ușoară oamenilor care trăiesc în aceste zone.

„Refuzul pentru cearea unui nou punct de trecere a frontierei înseamnă blocarea intenționată a apropierii dintre cele două națiuni. Guvernul maghiar este dispus în continuare să dezvolte relațiile bilaterale, pentru că acesta este și interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania și ținutul Secuiesc”, a scris ministrul Szijjártó pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra unei legi prin care Guvernul urma să înceapă tratativele diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria).

Șeful statului a apreciat că iniţiativa declanşării negocierilor în vederea încheierii unui tratat internaţional în numele României aparţine în mod exclusiv puterii executive şi, ca atare, nu poate fi stabilită prin lege.