Bucureștenii vor plăti tarife mai mari pentru parcările de reședință, potrivit deciziei luate de Primăria Capitalei. Prețurile vor crește semnificativ, în funcție de zona în care se află locul de parcare.
Bucureștenii care au mașină şi doresc să-şi păstreze locul de parcare, vor avea de plătit mult mai mult în 2024. Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr. 108 din 27.04.2023 privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București, prevede noi sume pentru închirierea locurilor de parcare de reședință.
Bucureștenii au parte de noi creșteri de taxe, în 2024
Conform documentului HCGMB, începând cu 1 ianuarie 2024 taxele pentru închirierea locurilor de parcare de reședință vor crește. Până la finalul anului 2023, tarifele pentru parcările de reședință sunt următoarele:
- 300 de lei în zona D,
- 400 de lei în zona C,
- 500 de lei în zona B,
- 600 de lei în zona A.
Prețurile de mai sus se vor majora începând cu data de 1 ianuarie
Procedura de reînnoire a contractelor de închiriere a unui loc de parcare de reședință se va desfășura în perioada 15 ianuarie – 31 martie 2024. Solicitările pentru atribuirea unui loc o să fie înregistrate exclusiv online, începând cu data de 15 ianuarie, ora 12.00.
Bucureștenii, loviți de o noi creșteri de taxe, în 2024. Sursa foto: Arhiva EVZ.
În conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (H.C.G.M.B.) nr. 108 din data de 27.04.2023, bucureștenii vor fi supuși unei majorări cuprinse între 13,67% și 13,83%, în funcție de zona de rezidență. Astfel, tarifele pentru anul 2024 vor arăta astfel:
- Zona A: 683 lei,
- Zona B: 569 lei,
- Zona C: 455 lei,
- Zona D: 341 lei.
Nicuşor Dan. Parcări Bucureşti. Sursa foto: Arhiva EVZ.
Ce paşi trebuie să urmeze bucureștenii pentru un loc de parcare
Pentru a putea obține un loc de parcare în parcările de reședință bucureştenii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:
- să dețină în proprietate sau în folosință (comodat autentificat la notar, leasing etc.) un autoturism;
- să aibă domiciliul sau reședința (dovedite cu documente de identitate – CI/BI) în imobilele din București, în proximitatea cărora sunt
- amenajate locuri de parcare de reședință;
- să dețină rol fiscal înregistrat la Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale;
- autoturismul pentru care se solicită atribuirea locului de parcare să fie în circulație, fapt dovedit cu ITP valabil;
- autoturismul să fie înmatriculat în Municipiul București, excepție făcând cele cu contract de leasing;
- autoturismul pentru care se solicită atribuirea locului de parcare să dețină o poliță de asigurare RCA valabilă.