Bucătăria de altădată. Rețetă de profiterol cu frișcă, înghețată și sos de ciocolată

Bucătăria de altădată. Rețetă de profiterol cu frișcă, înghețată și sos de ciocolatăSursa: dreamstime.com

Profiterolul este desertul preferat al multor români, fiind un aluat umplut cu cremă de vanilie și montat cu înghețată și frișcă naturală. Iată rețeta acestui desert aromat, așa cum era el făcut pe vremuri în cofetăriile din țară.

Profiterolul este la bază un desert franțuzesc, dar care a ajuns să fie preluat și de bucătăriile românești. Profiterolul este făcut din aluat opărit, la fel ca eclerele sau choux-urile. Diferența dintre acestea este forma lor și compoziția pe care o au.

Ingrediente profiterol

Aluat opărit pentru profiterol

75 ml lapte

75 ml apă

60 g unt cu min 80% grăsime

un vârf de cuțit sare

120 g făină

150 g ou cântărit (3-4 ouă)

Crema Princesse (600 g de cremă):

250 ml lapte

3 gălbenușuri

75 g zahăr

un vârf de cuțit sare

1 linguriță extract de vanilie sau 1½ plicuri zahăr vanilat

25 g amidon sau 50 g făină

250 ml smântână naturală pentru frișcă cu min. 30% grăsime + 25 g zahăr pudră

În plus:

înghețată la alegere

300 ml frișcă din smântână naturală dulce cu min. 30% grăsime + 30 g zahăr pudră

100 g ciocolată amăruie topită.

Mod de preparare

Prima care se pregătește este crema, care e recomandat să fie făcută cu o seară înainte deoarece are nevoie de timp de răcire. Se fierbe crema cu extractul de vanilie. Între timp, se amestecă cu mixerul gălbenușurile împreună cu zahărul și sarea până ce amestecul s-a deschis la culoare și a devenit spumos. Se adaugă făina și se mixează mai departe doar câteva secunde, până se încorporează. Nu trebuie amestecat mult după adăugarea făinii sau amidonului.

Se toarnă laptele fierbinte pentru compoziție. Compoziția a devenit fluidă și spumoasă. Se toarnă înapoi în oala în care s-a fiert laptele. Se așază din nou cratița cu crema pe foc mic și se amestecă constant cu o spatulă de silicon, având grijă să nu se prindă de fundul sau de pereții vasului. Crema se va încălzi treptat până la fierbere, se va îngroșa și va trebui fiartă câteva minute. Totul se lasă la răcit pentru opt sau zece ore.

A doua zi se bate smântâna pentru frișcă cu puțin zahăr. Ulterior se ia crema de la frigider și se adaugă din frișca bătută în ea, amestecând-o.

Apoi se trece la aluat. Într-o cratiță se pune laptele și apa împreună cu sarea și untul. Sarea este foarte importantă pentru orice aluat (chiar si pentru dulciuri). Se așază cratița pe foc și se așteptă să ajungă la fierbere. Se reduce flacăra și se toarnă făina în ploaie, amestecând mereu cu o lingură de lemn. La început se formează cocoloașe care dispar prin amestecare energică.

O etapă foarte importantă este „uscarea” aluatului. Aceasta se face prin gătirea la foc mic a aluatului și amestecarea lui cu spatula până ce pe fundul cratiței se formează o peliculă albicioasă. Se stinge focul și se lasă să se răcească. Ulterior se încorporează ouăle.

Se pune aluatul într-un poș, după care se fac formele de profiterol într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se coc timp de 15 minute la 220 de grade pe funcția fără ventilație, apoi alte 10 minute la 170 de grade pe funcția cu ventilație.

După ce aluatul s-a copt, facem o gaură la baza lor și umplem cu cremă, apoi decorăm cu ciocolata topită și punem înghețată, potrivit savoriurbane.com.

Ne puteți urmări și pe Google News