Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine "Moldoovis" Botoşani a lansat, duminică, în cadrul Târgului Agro-Zoo deschis la Popăuţi, "brânza de oaie Botoşani".
Produsul tradiţional a fost atestat de Ministerul Agriculturii, pe baza unui dosar pus la dispoziţie de producătorii de brânză din trei comune ale judeţului Botoşani.
"Produsele tradiţionale se deosebesc de celelalte produse de pe piaţă prin acest atestat, care le dă tradiţionalitatea unei anumite zone sau arii geografice sau a materiei din care sunt făcute", a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură, Cristian Delibaş.
Asociaţia Moldoovis a lansat, de asemenea, pe piaţă "caşul de oaie Botoşani" şi "urda de oaie" Botoşani. Producătorii speră ca noile produse atestate să fie valorificate atât pe piaţa naţională, cât şi pe piaţa internaţională.