Brioșele se numără printre deserturile preferate de cei mici. De asemenea, acestea pot reprezenta o gustare delicioasă și pentru adulți. Deși se găsesc pe rafturile supermarketurilor cu diferite arome, cele pregătite în casă vor întrece toate așteptările. Rețeta de brioșe cu zmeură este simplă și conține puține ingrediente.
Brioșe cu iaurt și zmeură
Zmeura din producția românească se găsește în piețele din România. Aceste fructe aromate se pot folosi în numeroase rețete de desert. Consumată proaspătă, zmeura este bogată în calciu, potasiu, vitamina B9 (acid folic) și vitamina C. De altfel, aceasta are și un rol antiinflamator și poate reduce stresul oxidativ.
Ingredientele necesare pentru pregătirea brioșelor cu zmeură:
- 250 grame de făină
- două lingurițe praf de copt
- 100 grame de zahăr pudră
- 200 grame de iaurt grecesc
- 4 ouă mari
- 80 grame de unt
- 150 grame de zmeură
- esență de vanilie
Mod de preparare
Se amestecă făina cu praful de copt, sarea și zahărul. Separat, iaurtul se combină cu untul topit și cu ouăle bătute cu ajutorul unui tel. Peste aceste ingrediente se adaugă amestecul de făină. Se amestecă bine până când rezultă un aluat destul de lichid, care va avea o consistență similară cu cel de chec.
Tava cu formele de brioșe se unge cu unt și se tapetează cu făină. Opțional, în spațiile mici din tavă se pot pune forme de hârtie pentru brioșe. Compoziția se așează în forme cu ajutorul lingurii. În fiecare formă se adaugă zmeură.
Brioșe cu iaurt și zmeură
Din cantitatea de aluat se pot obține 12-13 brioșe. Acestea se coc timp de 20 de minute în cuptorul încins la 170 de grade. După ce s-au copt, brioșele se lasă la răcit pe un grătar. Pentru a evita ca acestea să se înmoaie, este important să fie scoase din forme imediat după coacere.
Deasupra se poate presăra zahăr pudră sau ciocolată topită. Aceste brioșe pufoase se pot servi cu înghețată de vanilie.