Jocul complex de imagine, blam și responsabilitate s-a încheiat marți pentru Boris Johnson după votul Parlamentului britanic. Încercând să introducă legea care să valideze Brexitul, Boris Johnson a încasat două voturi de blam, chiar dacă primul a fost revendicat drept victorie, respectiv acceptarea ca documentul să fie votat de către Parlament.
Într-adevăr un vot al unei majorități calificate a acceptat introducerea documentului în Parlament, dar el s-a dovedit un vot tactic, pentru ca documentul să poată fi amendat: laburiștii vor să-l amendeze cu rămânerea Marii Britanii în Uniunea Vamală a UE – care ar soluționa și nebunia backstop și a graniței din jurul insulei irlandeze și din interiorul teritoriului Irlandei de Nord și Republicii Irlanda – iar întreaga opoziție și votanții conservatori Remain doreau să adauge condiția referendumului popular care să supună votului popular acordul final amendat de către Parlament sau rămânerea în UE. Fără hard Brexit.
De altfel intențiile au fost clar afirmate de către vorbitori din partidele de opoziție. Mai trebuie să adăugăm discursul partidului SNP, naționaliștii scoțieni solicitând fie rămânerea în UE fie referendum de independență și ieșire din Marea Britanie. Elementul relevant a fost însă votul la calendarul propus de guvern – trecerea în viteză prin Camera Comunelor în 3 zile cu amendamente minimale. Această moțiune a fost respinsă, în ciuda avertismentelor lui Boris Johnson că va retrage cu totul de la dezbatere Acordul. Ceea ce a și făcut.
Deci pentru a nu fi respins sau ciopârțit, acordul de Brexit al lui Johnson nici măcar nu va fi discutat săptămâna aceasta iar Boris Johnson așteaptă miracolul ultimei șanse pentru a livra ieșirea Marii Britanii din UE la 31 octombrie: ca Uniunea Europeană să respingă prorogarea termenului pentru Brexit. Dar acest aspect deja nu mai depinde de el, de Guvernul britanic cu o majoritate de minus 40 de deputați, sau de Parlamentul britanic, care s-a pronunțat. Depinde doar de UE.
Ne puteți urmări și pe Google News
În UE părerile sunt cvasi-unanime de a acorda prelungirea solicitată în mod neconvențional de către Boris Johnson – cele trei scrisori, cea din legea Brexit nesemnată. Donald Tusk a recomandat acordarea prelungirii, și o procedură rapidă, în scris, fără summit. Germania a optat pentru o prelungire de durată care să permită alegeri anticipate și referedumul eventual.
Doar Franța a semnalizat prin diplomați nenumiți că nu e dispusă să acorde prelungirea decât din rațiuni tehnice și doar cu câteva zile, pentru ca Parlamentul britanic să termine de examinat acordul. Firește că Parlamentul European – care revine în noiembrie la lucru – nu are timpul să dezbată și să voteze acordul până la 31 octombrie, așa cum nici retragerea Acordului de la dezbatere din Parlamentul britanic nu mai permite Parisului să invoce acest termen scurt. Excepționalismul francez poate livra, însă, Brexitul pentru Boris Johnson care mizează pe dorința arzătoare a lui Macron de a vedea Marea Britanie plecată din UE odată.
Jocul lui Boris Johnson e un joc la voturi și imagine pentru alegerile următoare. Dacă Brexitul nu poate fi livrat la 31 octombrie, măcar nu el a cerut amânarea – chiar dacă a fost nevoit să respecte legea Brexit și să trimită scrisoarea prevăzută – și, în orice caz, dacă UE nu respinge prelungirea, vinovat e Parlamentul. E mai greu de ce nu a acceptat oferta liderului opoziției, Jeremy Corbyn, de a lucra la un calendar acceptabil și de a începe dezbaterile, pentru ca rezultatul final să fie promulgat. Evident că e de înțeles politic de ce nu a vrut alterarea acordului pe care l-a negociat el.
Boris Johnson nu-și va da demisia din funcție. Asta ar putea duce la un guvern interimar și o alterare a acordului prezent ce ar putea chiar să fie acceptat, ba chiar ar chema și referendumului de eventuală anulare a Brexit. Deci rămânerea sa în funcție e crucială. Apoi va dori să convoace alegeri anticipate pentru a obține, speră el, o majoritate, dacă nu o altă componentă a Parlamentului prin care să-și treacă acordul, chiar dacă nu reușește să livreze Brexitul la 31 octombrie, așa cum a promis. Aici începe semnul mare de întrebare.
Opoziția a anunțat că dorește securizarea amânării Brexit, în orice caz evitarea Brexit fără acord înainte de anticipate. Dacă UE acordă prelungirea la 31 ianuarie, cu varianta flexibilă de ieșire la data aprobării acordului, atunci argumentele de până acum ale opoziției s-au epuizat. Va trebui să accepte alegerile anticipate pe care, în alte circumstanțe, opoziția ar trebui să le caute. Dar dacă vrea să zădărnicească victoria de orice fel a lui Johnson, ar putea încerca să blocheze acest proces – guvernul nu poate provoca alegerile anticipate fără voturile opoziției – pentru a forța discutarea legii Acordului Brexit a lui Johnson în Parlament. Dar introducerea legii în dezbatere poate fi făcută doar de către Guvern. Care nu dorește acest lucru.
Deblocarea situației se face fie prin negocieri – dar s-a văzut că Boris Johnson nu e înclinat spre pertractări cu Corbyn și cu Parlamentul – fie prin moțiune de cenzură și căderea Guvernului. Aceasta ar putea fi varianta de ultimă instanță a opoziției. Dacă nu se poate ajunge aici din lipsă de voturi – deși condițiile se conturează în acest sens – alegerile anticipate sunt ultima soluție, dar e o soluție ce dă desfășurarea anticipatelor în condițiile actualului premier, deci îi permite să clameze o victorie. Dacă moțiunea de cenzură trece în această fază, din dorința opoziției unite de a rezolva acordul în forma cât mai favorabilă și ocolindu-l pe Johnson, problema constituirii unui guvern de tranziție cu durată redusă rămâne la fel de problematică.
Deci afacerea Brexit a scăpat din mâna guvernului Johnson și eșecul va fi, oricum, decontat electoral când va avea loc primul scrutin. Totul e la un fir de păr francez, pentru următoarele câteva zile. Apoi revenim în blocajul și înnămolirea care caracterizează politica britanică de câțiva ani de la lansarea Brexit. O încleștare și luptă surdă în tranșee fratricide pentru cea mai bună opțiune de Brexit, pentru evitarea Brexit sau pentru imagine și câștigarea viitoarelor alegeri care să sublinieze noua politică britanică post- Brexit. Cine va duce flamura victoriei și cine va administra costurile și recesiunea post-Brexit, urmează să vedem în următoarele câteva săptămâni.
Recomandările noastre
