Brexit. Pescarii europeni vor fi opriți de navele militare britanice

Navy, Devonport, Fleet, Ship, Aerial, IPV, OPV, Inshore patrol Vessel, Offshore patrol vessel: Fleet Officer of the Watch Manoeuvres in the Hauraki Gulf, including HMNZS Otago, HMNZS Wellington, HMNZS Pukaki, HMNZS Rotoiti, HMNZS Hawea, HMNZS Taupo and HMNZS Manawanui.

Londra trimite nave ale Marinei Regale pentru a împiedica accesul pescarilor europeni în apele sale teritoriale. Un conflict la propriu cu privire la drepturile la pescuit ar face ca tensiunile să degenereze rapid.

În Marea Britanie, guvernul a confirmat că patru nave ale Marinei Britanice sunt pregătite să patruleze apele teritoriale începând cu 1 ianuarie, dacă nu se ajunge la un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană.

Rolul lor va fi să îi oprească pe pescarii europeni să intre în apele britanice. Dreptul la pescuit reprezintă unul din punctele care au împiedicat până acum semnarea unui acord care ar fi trebuit negociat de-a lungul acestui an, când Marea Britanie a continuat să respecte regulile pieței comune.

Fără un acord post-Brexit, consecințele economice vor fi severe. Guvernul condus de Boris Johnson a confirmat că patru nave ale Royal Navy și mai multe elicoptere sunt pregătite să patruleze apele sale teritoriale începând din ianuarie, ca să blocheze accesul pescarilor europeni.

Flotele de pescari europeni au acces de decenii sau chiar secole în apele teritoriale britanice. Autoritățile de la Londra insistă că accesul  lor va lua sfârșit dacă nu se ajunge la un acord comercial cu Uniunea Europeană.

Cele patru nave vor avea la bord şi armament, dar nu se aşteaptă ca acesta să fie folosit. Navele britanice vor putea reţine însă pescarii europeni şi confisca peştele dacă aceştia se află în apele teritoriale britanice.

„Este absolut potrivit ca Marina Regală să protejeze apele noastre dacă ne aflăm în situaţia în care suntem un stat suveran, iar guvernul decide că nu vrea flotele pescarilor străini în apele noastre”, a declarat amiralul lord Alan West, fost comandant al Marinei Britanice.

Între timp, la Bruxelles continuă negocierile pentru un posibil acord comercial între Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

Premierul Boris Johnson a cerut să vorbească direct cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, însă i s-a comunicat că negocierile sunt conduse de Michel Barnier, în numele întregului bloc comunitar.

În acest moment, ambele părţi susţin că un acord comercial este foarte improbabil. O decizie cu privire la continuarea negocierilor va fi luată duminică.

 

Sursa: Rador