Breaking News. Vești proaste de la Bruxelles. Ce a dezvăluit Iohannis
- Adrian Dumitru
- 21 februarie 2020, 12:54
Negocierile la nivel european privind bugetul UE sunt dezamăgitoare. Afirmația îi aparține președintelui Klaus Iohannis, care a precizat că nu s-au făcut progrese.
Mai mult, pozițiile liderilor importanți nu s-au schimbat. Ceea ce va duce la încă un summit, este convins Iohannis.
Klaus Iohannis a spus că au fost discuții bilaterale până la 6 dimineața.
„Rezultatul e până în momentul acesta dezamăgitor, nu pot să spun că s-au făcut progrese, pozițiile nu s-au ameliorat. Încercăm astăzi să vedem dacă putem să obținem un progres în aceste negocieri. Majoritatea dintre noi sunt destul de sceptici”, a precizat președintele.
Președintele Iohannis a menționat că atât președintele Consiliului European, Charles Michel, cât și președinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen, au fost deschiși propunerilor, au apărut modificări în propunerea de buget care vin în întâmpinarea solicitărilor, dar „până când nu există unanimitate pe buget, nu avem buget, avem doar propuneri și discuții”.
„Tehnic ceea ce avem în față, propunerea, nu se pot face multe modificări. Dacă nu ne înțelegem pe această propunere, ea trebuie uitată și venit cu altă propunere. Procesul s-ar putea să fie unul destul de lung”, a adăugat președintele.