Simona Halep nu scapă de problemele fizice nici în acest sezon. Chiar înainte de-a debuta în cadrul turneului de la Miami, sportiva din România a fost nevoită să declare forfait din cauza unei accidentări.
Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) a decis, astăzi, să se retragă de la turneul găzduit de Miami (SUA). Românca ar fi trebuit să evolueze, joi după-amiază, în turul al 2-lea al competiției împotriva australiencei Daria Gavrilova Saville (28 de ani, locul 249 WTA).
Simona Halep nu a putut să evolueze la turneul de la Miami din cauza unei accidentări care a forțat-o să se retragă
Organizatorii turneului de la Miami au anunțat că Simona Halep nu poate juca din cauza unei accidentări la coapsa piciorului stâng. La antrenamentul de miercuri, sportiva din Constanța a apărut bandajată și a recunoscut că a resimțit dureri, dar a ținut să asigure că măsura a fost doar una de precauție.
În ultimul meci jucat în circuitul mondial, semifinala de la Indian Wells, cu poloneza Iga Swiatek, fostul lider mondial a avut probleme la coapsă.
Sportiva din Constanța acuza o indispoziție fizică la începutul săptămânii
În urmă cu două zile, Simona Halep a vorbit despre problemele fizice cu care se confruntă. Abia am ajuns, azi (marți) a fost un antrenament normal. Ieri am bătut doar puțin mingea, pentru că am avut dureri.
Turneul de la Indian Wells mi-a dat încredere, mi-a arătat că pot juca tenis la un nivel destul de înalt. A fost o experiență frumoasă. Vin la Miami cu încredere că pot juca un tenis bun.
Am un bandaj (n.r- pe coapsa piciorului stâng, pe care l-a avut și în meciul cu Iga Swiatek de la Indian Wells). Vreau să mă protejez. Am dureri, dar nu e ceva grav. Am făcut o radiografie și mi s-a arătat că nu e grav. Dar se poate agrava și voi avea grijă cât pot de mult.
Daria Saville a jucat bine la Indian Wells. A jucat bine și aici în primul meci. M-am uitat un pic. Mă aștept la un meci destul de greu, pentru că va fi primul din turneu și mereu se întâmplă așa. Dar am încredere în mine, sunt pregătită și aștept să dau tot ce am mai bun”, spunea fosta lideră WTA.