Breaking News! Învățământul online, neconstituțional? CCR, sesizată de Iohannis!

Breaking News! Învățământul online, neconstituțional? CCR, sesizată de Iohannis!

2. Încălcarea dispozițiilor art. 78 din Constituție referitoare la intrarea în vigoare a legii

Prin art. III din legea dedusă controlului de constituționalitate se stabilește că, prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, prevederile legii criticate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aspectul de neconstituționalitate constă în contradicția dintre textul de lege criticat și dispozițiile art. 78 din Constituție, prin care se reglementează intrarea în vigoare a legii. Astfel, art. 78 din Constituție prevede: „Art. 78. - Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.”.

Or, contrar acestor prevederi, art. III din legea dedusă controlului precizează în mod expres că prevederile legii intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Rezultă, așadar, că dispozițiile legii se aplică înainte de intrarea sa în vigoare, care, însă, potrivit art. 78 din Constituție, nu poate fi decât la 3 zile de la publicare sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Sintagma „sau la o dată ulterioară” folosită de legiuitorul constituant în cuprinsul art. 78 din Constituție se raportează la o dată ulterioară celor trei zile de la momentul publicării, apreciindu-se că intervalul de trei zile este un interval minim necesar tuturor destinatarilor normei pentru ca aceștia să își poată adapta conduita în raport cu o nouă realitate normativă.

În aceste condiții, nu se poate prezuma că norma legislativă este accesibilă destinatarului, deoarece acestuia nu i se poate pretinde o conduită în funcție de ipoteza normativă a legii câtă vreme legea se aplică înainte de împlinirea termenului constituțional minim pentru intrarea sa în vigoare.

În ceea ce privește accesibilitatea legii, Curtea a constatat în jurisprudența sa că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituție, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei (Decizia nr. 363/2015).

Așadar, faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituție.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 este neconstituțională, în ansamblu.