O explozie puternică, urmată de un incendiu s-a produs în urmă cu puțin timp la Aerostar Bacău. Conform primelor informații, sunt trei victime, printre care două cu arsuri. "O substanță cu care se lucra s-a aprins", a precizat managerul companiei pentru presa locală.
Marți după-amiază, la una din secțiile de la Aerostar Bacău s-a produs o explozie puternică, urmată de un incendiu. Conform informațiilor oferite de ISU Bacău, incendiul a fost stins de către angajații firmei. Explozia s-a produs în jurul orei 12.50, susține Grigore Filip, directorul general al Aerostar SA.
"Am fost sesizați că a avut loc un incendiu lichidat la Aerostar. S-au deplasat doi inspectori de prevenire din cadrul ISU pentru a evalua situația. Știm că au fost 3 victime, preluate de Ambulanță", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Din primele informații, în urma exploziei, trei persoane au fost rănite, dintre care două au arsuri pe suprafața corpului, iar cea de-a treia a suferit un atac de panică.
"Sunt două victime cu arsuri și o alta cu atac de panică. În acest moment nu știm mai multe, colegii sunt la fața locului”, a precizat Aura Crețu, directoarea Serviciului Județean de Ambulanță, pentru Ziarul de Bacău.
ITM Bacău a fost trimisă la Aerostar pentru a cerceta modul în care s-a produs explozia
"A fost o problemă care se va analiza, un accident de muncă nu foarte mare, o substanță cu care se lucra s-a aprins", a susținut managerul companiei.
Potrivit informațiilor obținute de Ziarului de Bacău, explozia s-ar fi produs după ce doi angajați au intrat în cala unui avion pentru a face dezinfecție. Aceștia aveau asupra lor recipiente cu substanțe dezinfectante. În timp ce salariații se aflau în cala avionului, s-a auzit o bufnitură, de la explozia unui recipient. Instalația de detectare a fumului din hală nu s-a declanșat, potrivit acelorași surse.
În urma exploziei, unul dintre angajați s-a ales cu arsuri la picior, iar celălalt are arsuri la nivelul feței. Cea de-a treia victimă se afla într-un alt compartiment al avionului. La auzirea exploziei, acesta s-a speriat și a făcut atac de panică. În încercarea disperată de a ieșit din aeronavă, acesta s-a lovit la picior de un fier.
ITM Bacău a trimis un inspector la Aerostar, ca să investigheze accidentul, a precizat Dan Buftea, purtător de cuvânt al ITM.