Breaking News! Apelul 112 al polițistului care a lovit două fetițe

Breaking News! Apelul 112 al polițistului care a lovit două fetițe Sursa: arhiva EVZ

Discuția cu dispecerii de la 112 a polițistului care a lovit două minore pe trecerea de pietoni arată faptul că nu precizează decât de o victimă, deși au fost două.

Ce s-a întâmplat după accidentul în care două minore au fost lovite pe trecerea de pietoni de către un polițist se poate observa în cadrul înregistrărilor de la 112. Ce a vorbit bărbatul aflat în misiune, după cum spunea, se poate regăsi mai jos.

„O să auziți în premieră apelul făcut de polițist la 112. O să analizăm înregistrările din punct de vedere profesional, dar și psihologic cu unul dintre cei mai reputați profesori: Tudorel Butoi”, a spus Radu Tudor, duminică seară, la începutul emisiunii sale de la Antena 3, „Punctul de întâlnire”.

„Din momentul în care s-a produs acest accident groaznic, au existat multe dezbateri, informații mai puțin precise, unele false, altele manipulatorii în legătură cu derularea evenimentelor. Este, fără nicio îndoială, că cel care a sunat primul la 112 să ceară intervenția forțelor de urgență medicală a fost chiar polițistul. Polițistul este sub șoc. Se aud zgomote în jurul său, oamenii strigau la el. Intră într-o stare de puternică fibrilație, dacă vreți să-i spun așa, și spune cât se poate de limpede sunt agent de poliția, am omorât pe cineva cu mașina pe trecerea de pietoni. Este un eveniment grav și vrem să facem o analiză serioasă”, a spus Radu Tudor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jurnalistul a făcut o observație importantă: polițistul a vorbit doar despre o victimă, deși a lovit cu mașina două fete.

Polițistul: Am lovit pe cineva mortal cred

Dispecer 1: Pieton?

P: Da, da.

D 1: Așa se numește strada?

P: Da, Laminorului. Laminorului numărul 51.

Dispecer 2: Dumneavoastră?

P: Da, da, da, da, da.

D 2: Respiră, e conștient? E prins sub mașină?

P: Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu.

D 2: Laminorului 51. Vin echipajele. Vorbesc eu cu colegii.

Voce din telefonul polițistului: Puneți mașina aici. Puneți mașina aici.

Dispecer 3:  Erați în misiune?

P: Da, da, da.

D 3: Am înțeles. Poți să-mi dai numărul de înmatriculare al echipajului?

P: MAI *****

D 3: *****?

P: Da.

D 3: La ce secție? (...) Venim noi acolo.

P: Da, da, da.

Dispecer 4: 112. Ce urgență aveți?

P: Laminorului. Am mai sunat o dată. Vă rog, urgentați Ambulanța. Vă rog, pe Laminorului 51.

D 4: Sigur. Ați sunat acum patru minute. SMURD-ul e pe drum.

P: Nu am voie să o mut de aici! Nu am voie să o mut de aici.

Dispecer 5: Bună ziua. Poliția. Suneți, vă rog.

P: Alo, vă rog!

Dispecer 6: S-au trimis echipajele acolo. Da, s-a sunat. S-au trimis ambulanțe. Da. Dacă aveți mai multe detalii să ne dați de acolo, ce s-a întâmplat.

P: Am lovit-o. Am lovit-o pe trecerea de pietoni. Mi-a sărit în față. Un copil, un copil, un copil!

Dispecer 6: Are puls?

P: Are, are, da! Da, acum sunt cu Ambulanța la telefon!

D 6: Am trimis deja echipajele.

P: Vă rog!

D 6: E deja în drum către dumneavoastră.

P: Ce să-i fac? Ce să-i fac? E plină de sânge! E plină de sânge! A pierdut foarte mult sânge, dar se mișcă! Ce să-i fac? Spuneți-mi ce să-i fac?

D 6: Să rămână jos, acolo. Să nu se miște! Să nu stea pe spate! Eventual... pe stânga.

P: Pe stânga? Pe partea stângă?

„Acest caz trebuie să fie unul școală pentru societatea românească, din multe puncte de vedere, al comportamentului unui polițist care îmbracă haina statului, al modului în care ești sau nu pregătit să faci față unui eveniment cutremurător din punct de vedere psihologic”, a spus Radu Tudor.

„Patru minute cu încurcătură emoțională incredibilă! Despre pielea mea de găină nu are rost să vă mai povestesc”, a adăugat jurnalistul în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire” de la Antena 3, potrivit dcnews.ro.