Borrell regretă că Georgia se îndepărtează „de valorile UE", iar Bruxelles-ul arată spre Putin
- Andrei Arvinte
- 1 noiembrie 2024, 08:20
Unele alegeri, precum cele organizate cu doar câteva zile în urmă, sunt "marcate de nereguli grave". O "abatere de la valorile și principiile UE" a autorităților țării. Și o țară care, încă o dată, se află în spatele tuturor acestor lucruri: Rusia.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a fost miercuri critic cu privire la întorsătura pe care o face Georgia. În analiza situației țărilor candidate la UE, această fostă republică sovietică este cea care a ieșit cel mai rău dintre toate analizele efectuate de Bruxelles, transmite El Mundo.
Mai rău decât Turcia, Albania, Serbia sau Macedonia de Nord. Sau, cel puțin, cea căreia șeful diplomației europene i-a dedicat cel mai mult timp, Borrell subliniind că în aceste circumstanțe nu se poate progresa în aderarea pe care Georgia a cerut-o în martie 2022.
Paralelă cu Republica Moldova
"Avem nevoie de o voință clară de apropiere din partea liderilor Georgiei", a spus Borrell, care, deși nu a subliniat acest punct direct Rusiei, concluziile pe care le-a prezentat o fac. "Numărul de zboruri directe către diverse destinații din sau către Rusia a crescut semnificativ în perioada de referință", dă el ca exemplu în capitolul dedicat acestei țări.
De asemenea, Moldova, unde influența rusă este foarte evidentă, face parte din țările care doresc să se integreze în UE și care, prin urmare, sunt supuse controlului Bruxelles-ului. În cazul ei, concluziile sunt aceleași care au fost semnalate din capitala comunității și la alegerile ei recente: că guvernul lui Vladimir Putin face tot posibilul pentru a interveni și a împiedica intrarea acestei țării în UE.
"Moldova a continuat să avanseze pe calea către aderarea la UE. Și-a demonstrat rezistența, continuând să facă față provocărilor fără precedent, care decurg din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și intensificarea acțiunilor hibride ale Rusiei și ale reprezentanților săi pentru destabilizarea țării".
Sprijin pentru Ucraina
Ca de obicei, Borrell a dorit să aibă câteva cuvinte de încurajare și de sprijin pentru Ucraina, o țară care "a continuat să-și promoveze reformele în ciuda războiului".
"Se luptă pe două fronturi: pe câmpul de luptă, în războiul adevărat și, pe de altă parte, luptă pentru a promova reformele care îi vor permite să facă parte din UE. Și noi sprijinim Ucraina", a subliniat Înaltul Reprezentant într-una dintre ultimele sale conferințe de presă în cadrul Comisiei.
În ciuda acestui fapt, el a fost mai precaut decât în alte ocazii, poate pentru că l-a avut alături pe comisarul european pentru Vecinătate și Extindere, ungurul Olivér Várhelyi.
Iar raportul, pe lângă faptul că face nenumărate referiri la "agresiunea nejustificată" a Rusiei, abordează și "relațiile bune" pe care Ucraina le are cu țările din jur. Un cuib de viespi care include Moldova și Georgia, această din urmă națiune care, în ciuda apropierii sale de Putin, apără "suveranitatea" ucraineană.
Şi în ciuda apropierii sale de Turcia, care îi este "partener strategic", de Albania sau Bosnia-Herțegovina, care "susține integritatea teritorială și suveranitatea" Ucrainei și "condamnă războiul de agresiune al Rusiei".
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA