Bookfest 2019. Președintele României, Klaus Iohannis, își lansează astăzi cea de-a treia carte. Cele mai noi titluri și program complet Editura Curtea Veche

Bookfest 2019. Președintele României, Klaus Iohannis, își lansează astăzi cea de-a treia carte. Cele mai noi titluri și program complet Editura Curtea Veche

Printre cele mai așteptate noutăți la standul Curtea Veche Publishing se numără noua carte a președintelui Klaus Iohannis, „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”, un volum care invită la dezbatere, la analiză și cunoaștere

Cartea va fi lansată în primul eveniment deschis publicului larg, la Scena Arena de la Bookfest, miercuri, 29 mai, de la ora 18:00, în cadrul unei dezbateri la care vor lua parte Iren Arsene Máté (directoarea editurii Curtea Veche) și jurnalistul Mircea Vasilescu.

 

O altă noutate este ultimul volum din colecția Regii și Reginele Noastre, coordonată de istoricul Adrian Cioroianu. „Carol al II-lea. Un rege român sub povara epocii sale” de Adrian Cioroianu și Eduard Matei. Această carte, care se adresează în primul rând copiilor și tinerilor spune povestea unui prinț sclipitor, de la care s-au așteptat atâtea, și a unui Rege care a reușit, atât cât i-a stat în putință, să se ridice la înălțimea acelor așteptări. Volumul va fi lansat sâmbătă, 2 iunie, de la ora 15:00 la Scena Arena, ulterior urmând o sesiune de autografe cu autorii volumului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot copiii vor fi bucuroși să afle că au apărut noile volume din colecția Poveștile Cristinei. Al treilea volum din seria Țup, „Țup și Pădurea Încremenită” de Alex Donovici, ilustrată de Stela Damaschin-Popa surprinde personajele îndrăgite ale seriei într-o ipostaza mai puțin fericită, căzute sub vraja jocurilor pe calculator și a „țipsurilor”. Iar poveștile cuprinse în „Întâmplări vindecatoare”  de Cristina și Alex Donovici sunt, înainte de toate, o invitație de a intra într-o lume miraculoasă, fermecător ilustrată de Cristiana Radu, o lume populată de șoricei năstrusnici, ciupercuțe poznașe, dovlecei vorbitori sau sirene jucăușe de la care copiii au mereu o lecție de invatat. Cei mici vor putea lua autografe de la co-autorul seriei, Alex Donovici și de la ilustratoarele Stela Damaschin-Popa și Cristiana Radu, sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11:00, în standul Curtea Veche Publishing.

 

Ficțiunea își face și ea din nou loc printre noutăți, cu un volum de proză documentară de Mihnea Mihalache-Fiastru. „Expres” este un numit de autor „un (posibil/fals) roman-puzzle despre bezna fertilă a anilor 90-2000, cu epidemii de heroină și lupte de câini, bătăuși de cartier și milionari de tranziție, revoluționari bișnițari și combinatori, tot cancerul crescut pe rănile delirului comunist, Bucureștiul iubit pe care l-am absorbit fără comentarii ca adolescent provincial timorat”. Cititorii îl vor putea întâlni pe Mihnea Mihalache-Fiastru la standul editurii în cadrul unei sesiuni de autografe, sâmbătă, de la ora 14:00.

La finalul zilei de sâmbătă, de la ora 18:00, la Scena Arena se va lansa ,,Jurnalul pancreasului” de Péter Esterházy, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori maghiari contemporani. Un jurnal publicat postmortem, o cronică a bolii care i-a adus sfârșitul și pe care o anunța într-o scrisoare la Târgul de Carte de la Göteborg în 2015. Este totodată o formă de auto-terapie care l-a ajutat pe regretatul autor să transforme o boală incurabilă în literatură. La eveniment vor vorbi Marius Tabacu (traducătorul volumului), psihologul clinician Cristiana Levițchi și Anca Maria Pănoiu (editor coordonator).

 

Una dintre cele mai interesante noutăți de la această ediție Bookfest este povestea proiectului „Let’s Do It, Romania!”. Cartea, care este alcătuită după un concept editorial al jurnalistei Anca Vancu, este despre cum fiecare dintre noi poate schimba ceva în jur, despre putere, curaj, ambiție și ce înseamnă să fii un bun exemplu pentru ceilalți. „Let's Do It Romania! Cum am mobilizat 1,8 milioane de oameni să curețe România” va fi lansată duminică, 2 iunie, de la ora 13:00, la Scena Arena, în prezența solistului trupei Vunk, Cornel Ilie (ambasador al proiectului), alături de Anca Maria Baniţă, Stefan Buciuc, Anamaria Hâncu, Ionuț Iordăchescu și Anca Vancu.

 

Tot la Bookfest coborâm feminismul de la catedră în stradă. Vineri, 31 mai, de la ora 17:00, la Scena Arca, dezbatem pe marginea volumului „Ea. Perspective feministe asupra societății românești”. Alexandra Bădicioiu Matei, Oana Băluță, Laura Ionescu, Miruna Pantel, Alina Purcaru, doar câteva dintre autoarele cărții, alături de Oana Zamfirache (coordonatoarea volumului) și jurnalista Iuliana Alexa vor aduce în discuție ce a reușit feminismul să schimbe la locurile de joacă sau în manualele școlare ale femeilor și bărbaților de mâine, în relația de cuplu, în tramvai, în artă sau în legislație.

 

Ca întotdeauna, Curtea Veche Publishing a pregătit și noutăți din domeniul gastronomic. „Super food pentru toată familia” este noua carte a lui Jamie Oliver, în care mancatul sănătos se centrează de data aceasta pe toți membrii familie și super alimentele devin o joacă culinară. Și apropo de joacă, British Council Romania și Curtea Veche Publishing au pregătit un atelier de gătit pentru cei mici. Sâmbătă, de la ora 12:30, în standul invitatului de onoare, Iulia Cojocaru (Mini Zucchini), inspirată de rețetele lui Jamie Oliver și ultima sa carte, îi învață pe copii și părinți cum să gătească sănătos.

,,Îndrăznește să conduci” de Brené Brown este cea mai nouă carte de psihologie practică de la editura Curtea Veche. Un volum ce sintetizează cei 20 de ani pe care autoarea i-a petrecut cercetând curajul, vulnerabilitatea, rușinea și empatia si care prezintă principii esențiale pentru leadershipul curajos.

Nu în ultimul rând, una dintre cele mai populare cărți de la Curtea Veche Publushing beneficiază de o ediție nouă, cu ocazia venirii autorului în România pentru prima dată la începutul lunii mai. ,,Tată bogat, tată sărac. Educaţia financiară în familie - Ediţia a V-a” de Robert T. Kiyosaki este un ghid pentru cei care doresc să dețină controlul asupra viitorul lor financiar și aruncă în aer mitul care spune că trebuie să câştigi mult că te îmbogăţeşti.

 

Programul complet al evenimentelor organizate de Curtea Veche Publishing la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019 poate fi consultat mai jos.

 

 

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR

 

MIERCURI, 29 mai

 

18:00 „Cartea și Europa”: dezbatere și lansarea noii cărți a lui Klaus Iohannis - „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”. Alături de Președintele României vor vorbi Iren Arsene Mate și Mircea Vasilescu. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

(Scena Arena)

 

VINERI, 30 mai

 

13:00 Sesiune de autografe cu Ana Maria Brânză, autoarea volumului pentru copii „En Garde! Fetița cu masca tricoloră”, alături de ilustratoarea Gabi Toma.

(standul Curtea Veche Publishing)

 

17:00 Dezbatere pe marginea volumului „Ea. Perspective feministe asupra societății românești”.

Invitați: Alexandra Bădicioiu Matei, Oana Băluță, Laura Ionescu, Miruna Pantel, Alina Purcaru, Oana Zamfirache (coordonatoarea volumului).

Moderator: Iuliana Alexa.

(Scena Arca)

 

SÂMBĂTĂ, 1 iunie

 

11:00 Sesiune de autografe cu Alex Donovici, autorul seriei „Țup” și co-autor al colecției Poveștile Cristinei, alături de ilustratoarele Cristiana Radu și Stela Damaschin-Popa.

(standul Curtea Veche Publishing)

 

12:30 Cum gătești alături de cei mici - un atelier de gătit cu Iulia Cojocaru (Mini Zucchini) inspirat de rețetele lui Jamie Oliver și ultima sa carte, „Super food pentru toată familia”. Atelier organizat de British Council România, în parteneriat cu Curtea Veche Publishing.

(standul invitatului de onoare)

 

14:00 Sesiuni de autografe cu Răzvan Exarhu, autorul bestsellerului „Fericirea e un ac de siguranță” și cu Mihnea Mihalache Fiastru, autorul volumului „Expres”.

(standul Curtea Veche Publishing)

 

15:00 Lansarea volumului pentru copii și tineri „Carol al II-lea. Un rege român sub povara epocii sale” de Adrian Cioroianu și Eduard Matei, cu ilustrații de Yanna Zosmer. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Invitați: Adrian Cioroianu, Eduard Matei.

Moderator: Marius Motoca.

(Scena Arena)

 

17:00 Sesiune de autografe cu Iren Arsene Mate, autoarea volumului de proză „Es Mal Pas” și cu Diana Corcan, autoarea volumului de poezie „Apgar 10” și cu (standul Curtea Veche Publishing)

 

18:00 Lansarea volumului „Jurnalul pancreasului” de Péter Esterházy.

Invitați: Marius Tabacu (traducătorul volumului), Cristiana Levițchi (psiholog), Anca Maria Pănoiu (redactorul cărții).

(scena Arena)

 

DUMINICĂ, 2 iunie

 

11:00 Sesiune de autografe cu Laura Cosoi, autoarea volumelor „Forma gustului. Rețete de la interior spre exterior” și „Rămâi la masă?”.

(standul Curtea Veche Publishing)

 

12:00 Sesiunea de autografe cu Mirela Retegan, „antrenoarea părinților” și fondatoarea Găștii Zurli, autoarea volumelor „Jocuri de jucat primăvara”, „Jocuri de jucat toamna”, „Fii de partea mea”, „Astăzi este despre astăzi”.

(standul Curtea Veche Publishing)

 

13:00 Lansarea volumului „Let's Do It Romania! Cum am mobilizat 1,8 milioane de oameni să curețe România” de Anca Vancu.

Invitați: Anca Baniță, Ștefan Buciuc, Anamaria Hâncu, Cornel Ilie (susținător; solist al trupei Vunk), Ionuț Iordăchescu, Anca Vancu.

Moderator: Miruna Meiroșu.

(Scena Arena)

 

Curtea Veche Publishing are o ofertă tentantă: 2+1 cadou la toată oferta de carte (alegi trei cărți, plătești doar două) sau 25% discount la orice volum. Autori precum Ana Maria Brânză, Adrian Cioroianu, Diana Corcan, Laura Cosoi, Cristina și Alex Donovici, Răzvan Exarhu, Mihnea Mihalache-Fiastru, Iren Arsene Máté și Mirela Retegan, alături de ilustratoare precum Stela Damaschin-Popa, Cristiana Radu și Yanna Zosmer vor fi prezenți la standul editurii pentru a oferi autografe.