Bombardamente puternice au zguduit Tripoli

Bombardamente puternice au zguduit Tripoli

Bombardamente puternice au avut loc la Tripoli, în condiţiile în care forţele generalului Khalifa Haftar încearcă să cucerească noi teritorii în suburbiile sudice ale capitalei, informează Reuters.

Forţele generalului Khalifa Haftar, al căror cartier general este în estul ţării, încearcă să cucerească noi teritorii în suburbiile sudice ale orașului.

Armata Naţională Libiană (LNA) condusă de Haftar încearcă să cucerească Tripoli de 13 luni, dar ajutorul militar acordat în acest an de Turcia Guvernului pentru Acord Naţional (GNA), care este recunoscut naţional, a contribuit la recuperarea unor regiuni.

Situația se complică prin intervenția forțelor străine

Turcia, de exemplu, sprijină guvernul de la Tripoli, între timp Ankara a și trimis soldați în Libia.

Ne puteți urmări și pe Google News

De cealaltă parte, alături de Rusia, Egiptul, Arabia-Saudită și Emiratele Arabe Unite îl susțin pe Haftar și îl ajută mai mult sau mai puțin cu materialul de luptă.

Chiar și Uniunea Europeană este divizată în relația cu Libia: se crede că Franța susține forțele rebele, în timp ce Italia, care a colonizat cândva Libia, are relații bune cu guvernul condus de Sarradsch.

Locuitorii din Tripoli au descris bombardamentul ca fiind cel mai puternic, după săptămâni de luptă, GNA încercând să pună capăt campaniei lui Haftar de a cuceri capitala.

Misiunea ONU din Libia a condamnat atacurile ”nediscriminatorii” care pot fi atribuite în mare parte forţelor pro-LNA. Misiunea a afirmat luna trecută că LNA este responsabilă de patru cincimi dintre morţile survenite în rândul civililor în primul trimestru al anului 2020.

Turcia a reiterat că forțele lui Haftar vor fi considerate drept ținte legitime dacă vor fi vizate interesele sale în Libia

Într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, s-a notat că atacurile milițiilor asupra civililor și infrastructurii civile în special în capitala Tripoli au crescut în ultimele zile și s-a subliniat că ieri forțele lui Haftar au bombardat  și au lansat peste 100 de rachete asupra așezărilor civile din centrul capitalei Tripoli.

În declarația ministerului s-a notat: „Aceste atacuri, care vizează misiunile noastre diplomatice, inclusiv Ambasada noastră de la Tripoli, Aeroportul Mitiga, avioanele civile pregătite pentru decolare și alte infrastructuri civile, și cele care provoacă moartea și rănirea civililor reprezintă crime de război. În acest context, subliniem din nou că vom considera forţele lui Haftar drept ţinte legitime dacă misiunile şi interesele noastre vor fi vizate în Libia".

Ministerul a accentuat că este inacceptabil faptul că ONU continuă să rămână pasivă în fața acestor atrocități și a susținut că a-l opri pe Haftar care își masacrează poporul inclusiv femei, copii și bătrâni este o responsabilitate comună a comunității internaționale.

A fost menționat de asemenea că țările care oferă sprijin militar, financiar și politic lui Hafter poartă responsabilitate pentru atrocitățile la care este expus poporul libian și pentru haosul și instabilitatea în care este aruncată țara.

 „Turcia va continua să sprijine guvernul libian legitim și instituțiile acestuia în scopul de a proteja poporul Libiei“ – s-a notat în comunicatul ministerului, potrivit celor relatate de TVR