Armata rusă continuă atacurile pe linia frontului, inclusiv în apropiere de centrala nucleară Zaporojie, în contextul în care Organizația Națiunilor Unite (ONU) a anunțat o reuniune de urgență privind securitatea instalației nucleare din Ucraina.
La doar 100 de kilometri de centrala nucleară Zaparojie, armata rusă continuă atacurile cu rachete de tip Grad la Nikopol.
Guvernatorul regiunii, Valentin Reznicenko, a anunțat într-un mesaj pe o rețea de socializare că în urma bombardamentelor ruse nocturne, trei persoane au murit și nouă au fost grav rănite.
Armata rusească înaintează greu în Ucraina, în contextul în care armata ucraineană continuă să opună rezistență atacurilor rusești.
ONU, în alertă. Bombardamentele care au avut loc în apropiere de centrala nucleară pot duce la o catastrofă
Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru bombardarea centralei în urmă cu câteva zile, dar fără a avea dovezi în acest caz. ONU, la cererea Rusiei, urma să examineze situația securității centralei nucleare, cea mai mare din Europa.
Potrivit unui raport al Agenției Internaționale a Energiei Atomice (AIEA), atacurile asupra centralei nucleare „au încălcat practic cei şapte piloni indispensabili siguranţei şi securităţii nucleare.”
Totodată, Grupul Celor Șapte (G7), a cerut Rusiei să predea imediat Ucrainei controlul asupra centralei nucleare.
”Controlul continuu al centralei al Rusiei este cel care pune regiunea în pericol”, a declarat G7.
Mai mult decât atât, Energoatom a acuzat Moscova că care în plan racordarea centralei la Crimeea, anexată în 2014, și că o avariază cu bună știință.
Statele membre Uniunii Europene sunt îngrijorate de un posibil dezastru nuclear, în cazul în care atacurile asupra centralei nucleare vor continua. În urmă cu o zi, premierul României, Nicolae Ciucă, a precizat că Guvernul a luat toate măsurile pentru a proteja populația în cazul unui dezastru.
(...) Vreau să asigur şi să dau, de asemenea, garanţii cetăţenilor că nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare, monitorizăm permanent toate datele legate de mediu şi suntem în permanentă legătură cu autorităţile europene de specialitate, precum şi cu partenerii noştri din Ucraina”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.
Totodată, prim-ministrul României a dat asigurări că românii vor fi în siguranță și trebuie să-și păstreze calmul.
„Avem luate toate măsurile pentru protejarea populaţiei”, a transmis premierul în urmă cu o zi.
Reamintim că atacurile asupra centralei nucleare din Ucraina continuă, iar posibilitatea unui posibil dezastru nuclear este foarte ridicat, scrie news.ro.