Bomba plantată de PSD în hotărârea de prelungire a stării de urgență

Bomba plantată de PSD în hotărârea de prelungire a stării de urgență Victor Ponta și Marcel Ciolacu au stat la aceeași masă în Tulcea. Liderul Pro România a ținut să sublinieze că au băut apă. Sursa foto: arhiva EVZ

PSD i-a pus Curtea de Conturi în coastă lui Orban

Prin hotărârea adoptată în Parlament, PSD și aliații săi au plantat o bombă care va fi detonată, sub fundul PNL, fix înainte de alegeri. Ba mai mult, pe lângă încărcătura propriu-zisă, pesediștii au mai atașat și câteva capcane menite să amplifice puterea exploziei.

Astfel, atrage atenția, la hotărârea adoptată în Parlament, ultimul paragraf, care spune că în 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate.

LUDOVIC ORBAN, PREMIER, PRIMUL MINISTRU, PARTID, POLITIC, PNL, GUVERN, EXECUTIV

Un control al Curții de Conturi având ca temă achizițiile publice, alocările financiare și, în general cheltuirea banului public, este ceea ce-și dorește cel mai puțin un partid aflat la guvernare într-un an electoral și, mai ales, pe perioada stării de urgență. Iar acest lucru este valabil, nu doar pentru PNL ci și pentru PSD, ALDE, USR, PMP, UDMR sau Pro România.

Un asemenea document care să prezinte neregulile și erorile comise de Guvern, achizițiile la prețuri supraevaluate, rețelele de firme clientelare, contracte plătite și neonorate etc. este o mană cerească în mâna Opoziției. Mai ales că vine la finalul unei crize din care, cu siguranță, cei mai mulți dintre noi vom ieși foarte nemulțumiți. Unde mai pui că documentul va fi prezentat în Parlament, adică va fi public, la îndemâna oricui.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, iar aici apar capcanele despre care vorbeam, acest raport al Curții de Conturi va fi suprapus peste dările de seamă ale Guvernului. Și, Doamne Ferește să fie discrepanțe mari între ele, căci PSD îi va acuza pe liberali, pe tot parcursul campaniilor electorale, nu doar de hoție și incompetență ci și de minciună.

Misiune imposibilă pentru Guvern

Or, pentru a evita dezastrul, Guvernul Orban ar trebui să meargă pe sârmă și să nu facă nici cea mai mică greșeală, în această perioadă, iar acest lucru este imposibil. O înțelege președintele Klaus Iohannis, s-a prins Ludovic Orban, este de natură să-i îngrijoreze pe acei liberali, puțini la număr, are nu sunt orbiți de oportunitatea de îmbogățire rapide care le-o deschide, în față, starea de urgență.

Plasând toate acestea în context electoral, cu alți ochi privim, acum, declarațiile președinelui Klaus Iohannis, ale premierului Ludovic Orban și refuzul parlamentarilor liberali de a accepta completările propuse de PSD, Pro România și ALDE.