Kamara aruncă gaz pe foc în divorțul dintre Anamaria Prodan și Reghe. Bombă în showbiz
- Mihnea Talau
- 22 noiembrie 2021, 19:31
Au ieșit la iveală lucruri neștiute din trecutul Corinei Caciuc, actuala parteneră a antrenorul Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf. Ea ar fi avut o relație cu solistul formației „Alb și Negru”, Kamara.
Reghe este recent divorțat de Anamaria Prodan și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Corina Caciuc, cei doi așteptând și un copil.
„Azi a apărut ceva cu Kamara, mâine poate apărea altceva”
Într-o emisiune televizată, Anamaria Prodan a mărturisit că nu și-a controlat niciodată soțul și că ea a fost cea care i-a construit cariera de antrenor a soțului ei. mai mult a afirmat că nu se aștepta ca Reghe să ia o „astfel de decizie”.
„Gigi Becali mi-a zis în față că Laurențiu are o amantă. Eu am rămas uluită, pentru că nu știam ce se întâmplă. Eu pentru fotbaliști eram soldatul universal. Îi verificam non stop. Eu i-am spus soțului meu că sunt niște probleme mari cu domnișoara în cauză. El nu a crezut! A zis că domnișoara a făcut Cambridge, că ar avea o firmă. Și uite că am aflat și de Kamara, care a fost la noi la botez.
Kamara i-a dat un mesaj lui Laurențiu și i-a spus cât de mult a greșit. Dacă azi a apărut ceva cu Kamara, mâine poate apărea altceva. Mie Laurențiu mi-a predat o lecție de viață, ca și Gigi Becali. Stai cu un om în viață și nu-l cunoști!”, a afirmat Anamaria Prodan, la Realitatea Plus.
Ea nu a uitat să mai spună că: „Ceea ce se întâmplă acum cu Laurențiu este jenant”. „Uneori, cea mai bună răzbunare este să zâmbești și să mergi mai departe!”.
S-a aflat că Anamaria Prodan cât și Reghe au luat legătura cu artistul. Cel mai nervos dintre toți a fost antrenorul Universității Craiova, care ar fi cerut explicații pentru apariția dovezilor în presă.
„Reghecampf ar fi răbufnit și l-ar fi amenințat pe Kamara, interzicându-i să dea declarații pe acest subiect. Kamara s-ar fi distrat și i-ar fi transmis antrenorului să se concentreze pe carieră și pe familie, ca sfat de la un fost fotbalist și actual artist”, au declarat surse apropiate anturajului celor doi, pentru Click.
Corina Caciuc și promisiunile făcute lui Kamara
„Vreau să-mi promiți că o să te ții de școală. Puținul care mai rămâne din anul acesta și să fii cea mai bună. Uită-te la mine și nu râde. Vezi că promisiunile astea sunt foarte importante și ți le faci ție, nu mie. Și să ai pentru fiecare materie un caiet. Să-mi promiți că te lași de fumat și că astea sunt ultimele tale trei țigări. Corinuța, o faci pentru tine, nu pentru mine. (…)
Vezi că filmulețul ăsta se va înregistra. O să ți-l dau pe un CD. Dragi telespectatori care veți viziona acest film cu Caciuc Corina eu am încredere în cuvântul ei”, au fost cuvintele lui Kamara, în timp ce o mângâia pe brunetă.
Noua iubită a lui Reghe este licențiată în management. Facultatea a început-o în Dubai și s-a transferat, mai apoi, în România. Corina are un master în mediul de afaceri, la Cambridge.
Tânăra va aduce pe lume un copil
„Sunt șanse de 80% ca bebelușul din pântecul iubitei sale să fie băiat, întocmai cum Laurențiu Reghecampf și-a dorit. Desigur, medicii se vor putea pronunța cu o precizie de 100%, abia după efectuarea testul ADN pe baza celulelor prelevate din sângele matern.
Iar acest lucru se va întâmpla peste câteva zile, mai exact vineri! Poate tot atunci, se vor hotărî și asupra numelui, căci, deocamdată, încă sunt indeciși.
În ceea ce privește nașterea, Corina Caciuc va aduce pe lume rodul iubirii lor în mai 2022, între 15 și 20 ale lunii. Așadar, dacă privim lucrurile din punct de vedere astrologic, observăm că nimic nu este întâmplător. Asta pentru că băiatul lui Reghe se va naște sub semnul zodiacal Taur, exact ca părinții acestuia!”, scrie prosport.ro.