Bolnavii de Covid-19 rămân cu sechele. Un medic român celebru face declarații teribile!

Bolnavii de Covid-19 rămân cu sechele. Un medic român celebru face declarații teribile!

Medicii avertizează că oamenii care se vindecă de boala Covid-19 pot rămâne cu sechele care persistă multă vreme.

Specialiștii atrag atenția că cei care se vindecă de noul coronavirus pot rămâne cu traume grave, care nu vor dispărea prea curând. Aceștia mai spun că sechelele nu sunt doar respiratorii, ci afectează pacienții și la nivel neuromotoriu.

„Pentru pacienții care au prezentat dificultăți de respirație, s-a constatat că plămânul era încă afectat, chiar dacă testul PCR era negativ. Acestora li s-a recomandat recuperare respiratorie, un soi de gimnastică respiratorie. Pentru pacienții care au prezentat oboseală, dureri de cap, dificultăți de mers, s-a constatat o afectare neurologică.

Aceștia au fost direcționați către un medic specialist neurolog pentru recuperare neuromotorie”, afirmă prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase„ Sfânta Parascheva” din Iași.

Astfel, recomandarea medicilor pentru cei care au astfel de simptome, după ce au fost vindecați de COVID-19, să se prezinte de urgență la spital. Pentru a combate sechelele generate de infecția cu SARS-CoV-2, pacienții au fost supuși recuperărilor respiratorii sau neoromotorii. În general, rămân cu sechele cei care au suferit de o formă medie sau gravă a bolii COVID-19.

La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași nu mai este niciun loc liber la secția ATI, iar la Spitalul de Neurochirurgie, unitate suport COVID-19, mai sunt doar 5 locuri disponibile, potrivit Antena 3.

Bilanț Covid-19/România, 12 septembrie

Până astăzi, 12 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102.386 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

42.811 pacienți au fost declarați vindecați și 11.052 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare (*cifrele privind pacienții asimptomatici externați sunt în curs de actualizare, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.311 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 507 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.127 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 11.09.2020 (10:00) – 12.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (12 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Mehedinți, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.027. Dintre acestea, 467 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.066.860 de teste. Dintre acestea 24.939 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.782 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.157 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.836 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.733 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News