Poliţiştii călare din Bucureşti suferă tot timpul anului. Vara însă este vârful durerii: merg prin soare vreo 10 ore pe zi, curăţă parcurile de hoţi şi, cel mai grav, capătă boli profesionale.

E un soare afară de dogoreşte toată iarba din parcul Izvor din Capitală. De partea cealaltă a bulevardului, dinspre Cişmigiu, la semafor, stau cuminţi doi dintre caii Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. Când intră pe alee în parc, toată lumea se dă deoparte şi scoate telefoanele din buzunare să-i tragă în poză. Agentul Ştefan Nuţu, Fane pentru colegi, un mustăcios de 47 de ani, s-a obişnuit cu spectatorii. Doar când are o intervenţie grea în parc se mai supără pe ei, pentru că trebuie s-o ferească pe iapa Mina din calea plimbăreţilor. În rest, meseria călare pare să fie una frumoasă.

Înainte să se înroleze în brigada poliţiştilor locali care acţionează călare, a fost sportiv, apoi instructor de arte marţiale. Statura şi ochelarii de soare îl fac să semene cu un dur care alungă vânzătorii de nimicuri din parcuri sau parcagii care îţi cer taxă să nu-ţi tragă o cheie pe capota maşinii.

Cu calul la butic

Programul îi începe la cinci dimineaţa. Trei ore îşi pregăteşte calul: îl ţesală, îl perie, îi face un duş cu şampon, îi curăţă potcoavele, apoi îl scoate pe poarta padocului din cartierul Berceni, locul în care îl "parchează" după vreo zece ore. Ajunge în Herăstrău când deja începe să ardă soarele. Iapa neagră transpiră, iar când o simte suprasolicitată, o trage sub un copac, la umbră. Pe traseu se mai opreşte din când în când la un butic, unde vânzătoarele îi scot afară Minei o găleată cu apă.

Cum e să vezi calul cu botul lângă vitrina unui magazin? Fane lămureşte situaţia. "Oamenii s-au obişnuit. Mina e un cal blând, n-a muşcat niciodată. Uite-aşa vin copiii la ea şi-o apucă de-un picior şi spun «Tati, fă-mi poză!»". E doar partea frumoasă a patrulării. Calul vede negru în faţa ochilor atunci când e vorba de alungat comercianţii clandestini din parcuri sau prostituatele. Comunicarea poliţist – animal funcţionează ca o telepatie, spune agentul. 60 de kilometri pe zi

De când poliţia locală a debarcat călare în parcurile mari din oraş, "băieţii răi" s-au risipit şi n-au mai revenit vreodată. Infracţionalitatea, spun reprezen tanţii instituţiei, a scăzut cu 80%. Cu toate astea, nu se încasează aproape nimic din amenzi. Anul trecut, 700 de parcagii au fost sancţionaţi. Doar cinci dintre ei şi-au plătit pedeapsa. Nea Fane e supărat şi din cauza asta. Că oamenii strigă după el că stă degeaba şi se plimbă toată ziua cu calul. Unii plusează: "Bă, te plătesc din banii mei!".

În timp ce-şi pupă iapa cu care lucrează, iar cu o mână îi mângâie botul, agentul Fane, transpirat de i s-a lipit tricoul pe el, spune că să alergi 60 de kilometri pe zi pe cal, nu-i întotdeauna o bucurie. De trei ani, de când e în poliţia asta nouă, îl doare spatele de moare. Îl dor şi rinichii. "Mai mult călărim pe asfalt şi nu stai numai în şa. Călăreşti cu picioarele pe scăriţă. Zguduitul ăsta sus – jos te rupe".

Un coleg de-al lui mai povesteşte fără sfială că mai există un capitol la care agenţii – călare stau prost. "Dacă se dezbracă, te sperii de ce are între picioare. I-au pocnit vasele de sânge, iar testiculele i s-au umflat".

TANDREȚURI. Agentul Fane o alintă pe iapa Mina

"Puştii" care vor o meserie respectabilă

Alexandru Lungu şi Octavian Negru au douăzeci şi un pic de ani. "Puştanii", aşa cum îi alintă colegii, abia s-au întors din patrulare la padocul din Berceni. Parcul Orăşelul Copiilor e plin de lume la amiază. În câteva luni l-au curăţat de şuţi şi de ţigăncile care vindeau vată de zahăr colorată cu vopsea chimică pentru ouă. După ce şi-au legat caii în grajd, le-au băgat sub nas un braţ de ovăz şi-au ieşit afară să-şi pregătească ceva de mâncare.

Îngrijtorul care merge după ei prin parc cu bicicleta şi o găleată de tablă, în care strânge bălegarul din urma cailor, s-a dus repede în piaţă să ia nişte roşii. Alex a plecat încă o dată la Cartuş, calul cu care lucrează, să vadă ce face. "E cel mai mic. Şi rău al dracului", îl alintă stăpânul.

Are nouă ani şi de când agentul Alex l-a luat în primire l-a faultat de i-a ieşit meseria asta pe ochi. Dar nu s-a lăsat. A vrut să-l schimbe şi tot la el s-a întors: "Mă mai muşcă, mai loveşte, dar m-am obişnuit". Şase luni a tot stat cu el şi l-a luat cu binişorul. Au devenit însă un cuplu frumos, din care supărată iese doar nevasta pentru că, după o zi întreagă de călărie, nu-ţi mai arde să faci asta şi acasă.

"Mi-era frică să intru la ei"

Octavian a ieşit prima oară călare acum trei luni. Calul lui, Sandokan, e unul dintre cei mai frumoşi armăsari ai poliţiei. În cele şase luni de antrenament, Octavian s-a pus la punct cu harnaşamentul şi a învăţat cum se numeşte fiecare baretă din piele. Apoi a trecut la capitolul "cosmetică": cum să-l perii, cum să-l hrăneşti şi cum să-i schimbi patul de paie din grajd. Recunoaşte că n-avea habar despre ce înseamnă călărie. I-a fost şi un pic teamă. "Mi-era frică să intru la ei în adăpost." Încă nu-l doare spinarea, dar în trei luni s-a uscat atât de tare, de i-a rămas un pic mare uniforma. "Mai bine aşa, decât să cocoşez calul". "Mina e un cal blând. Uite-aşa vin copiii la ea şi-o apucă de un picior şi spun: «Tati, fă-mi o poză!»" ŞTEFAN NUŢU, poliţist local

PREGĂTIRE

Un cal - poliţist trebuie antrenat un an ca să-şi facă bine treaba, să nu se sperie de petarde, focuri de armă, claxoane şi oameni răi

În cele două adăposturi, unul în parcul Herăstrău şi unul în Berceni, Poliţia Locală Bucureşti are 24 de cai. Pursânge arab, sport unguresc, sport românesc, frizian olandez, Holstein şi alte combinaţii de rase sunt caii care ies la şosea în fiecare zi.

Reprezentanţii poliţiei spun că patrulele călare sunt mai mult decât eficiente. Păcatul e că sunt puţine, iar traseele pe care le fac se învârt doar în centrul oraşului. Mustăciosul Fane mai găseşte un motiv pentru care efectivele ar trebui înmulţite: "Se face, dom’le, economie la combustibil, la maşini, la reparaţii. Dacă eşti în patrulă pe jos, mai ratezi hoţul. Cu calul nai cum să dai greş". Fane mai adaugă că e sinistru s-auzi zgomotul potcoavelor pe asfalt, fie el şi-nmuiat de-atâta soare.

Mina a strivit în picioare taraba

Fuge hoţul mai întâi de teama calului, apoi a poliţistului. Un exemplu, spune el, în parcul Tineretului, o comerciantă nu se dădea dusă cu tot cu taraba pe care înşirase plasticuri din Dragonul Roşu. Voia să le vândă fără acte şi la suprapreţ părinţilor exasperaţi de copiii care nu se dau duşi din parc fără un balon atârnat de-o aţă. A luat-o cu frumosul. Cucoana a început să urle, că nu pleacă şi gata. "Se cam plictisise Mina s-o aştepte şi, la un moment dat, s-a urcat cu copitele pe tarabă. A fugit aia şi nu s-a mai întors. Îi e atât de dragă iapa asta olandeză că, dacă ar putea, ar lua-o şi acasă.

"Parcă vorbeşte româneşte. Şi-atât de blândă eee", lungeşte vorba poliţistul . Zilele trecute, a năucit-o soarele pe iapă. Gâfâia din toţi plâmânii când a ajuns din traseul Herăstrău - Parcul Izvor. "Asta e! Ninge, tu trebuie să-ţi faci treaba. Nu poţi băga calul în maşină şi să-l duci în grajd că se udă. Când plouă, scurg din cizmele mele ca dintr-o sticlă cu apă. Suferă şi el, da´ şi eu cât mai sufăr!". Fane mai spune că lucrează cu un animal telepatic. Iapa îl simte când e agitat şi se frăsuieşte şi ea. Dintr-un strâns de ham ştie când se dă alarma.

Doi dezertori

În cei trei ani de când funcţionează poliţia locală, doi agenţi locali au renunţat la slujba asta. "Nu e chiar cum spune lumea, că stai degeaba. E muncă grea, dom’ le", mai zice Fane. Reprezentanţii instituţiei spun că ăsta ar fi motivul pentru care "dezertorii" au lăsat poliţia călare. Că nu e uşor să baţi zi de zi atâţia kilometri. Îngrijirea animalelor se duce, în fiecare lună, la câteva mii de lei. La fiecare două săptămâni li se schimbă potcoavele şi li se face un control medical. În fiecare zi li se aşterne un pat nou de paie. Mănâncă ovăz şi porumb, iar veterniarul îi vizitează în fiecare săptămână.

"Mă mai muşcă, mă mai loveşte, dar eu m-am obişnuit. Am vrut să schimb calul, dar tot la el m-am întors. Suntem ca un cuplu, ne certăm uneori." ALEXANDRU LUNGU, poliţist local

VETERAN

"Dacă vreau, intră calul după mine în magazinul Unirea"

Bucureşteanul Constantin Voicu are atâţia ani de meserie în poliţia călare, încât abia îşi mai poate socoti vechimea în muncă. În 1979, când avea 19 ani, s-a angajat în miliţie, iar Revoluţia l-a prins în Piaţa Universităţii, pe cal. Era plutonier şi a primit de la un general comandă să păzească sediul Guvernului, unde intra toată lumea ca la balamuc. "Cu colegii mei am făcut un baraj de cavalerie în faţa Guvernului şi am şarjat ca la război, de n-a mai putut trece nimeni. Atunci a început să ţipe lumea să dăm caii la ţărani", spune Constantin Voicu.

De ceva vreme s-a retras din meserie, iar calul lui, Eduard, a rămas să lucreze cu tinerii. Din când în când, vine la padocul din cartierul Berceni să-l vadă şi să-i mai dea cu o perie pe spate sau să-i facă un duş din furtun. Relaţia dintre ei, spune Voicu, e mai mult decât specială. "Când iei un cal, trebuie să-l duci până la capăt. Dacă se poate, să-l duci până moare. Îl iei de când are patru ani şi lucrezi cu el până nu mai poate". Pentru Voicu, astfel de poliţişti trebuie să fie precum degustătorii de vinuri.

"Simţi că e epuizat şi suprasolicitat, atunci trebuie să-i dozezi efortul. Toată dragostea, afecţiunea şi îngrijirea pe care i-o dai se întoarce înzecit la tine". Îl ia ca exemplu pe Eduard. Fostul agent spune că îl simte calul când oftează, când e bucuros, iar dacă încalecă un altul, pe animal îl ia cu transpiraţii şi cu suspine. "E şi gelos", concluzionează călăreţul. Faptul că îi ascultă orice comandă îl face pe Voicu cel mai fericit poliţist din câţi există.

"Are încredere în mine, dar şi eu îi arăt că am încredere. Dacă vreau să intru în magazinul Unirea, intră şi el cu mine acolo. Nu se sperie de nimic şi nu e nici agresiv".

PADOC. După o patrulare de zece ore, polițiștii locali își duc caii în adăpostul din cartierul Berceni FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU